Est News

"Poți sta nepăsător când oamenii sunt în pericol?"

Pompierii voluntari reușesc de cele mai multe ori să facă diferența între viață și moarte, ei asigurând prima intervenție în situații de urgență în localitățile unde există înființate Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență. În ciuda faptului că pompierii voluntari au diferite meserii, ei fiind angajați la diferite instituții sau operatori economici, aceștia reușesc să acționeze într-un mod unitar în echipe specializate pe tipuri de riscuri, îndrumați și coordonați de inspecția de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui.

Un asemenea voluntar este Ioan Rotilă, angajat al Compartimentului Evidență Agricolă din cadrul primăriei Codăești. În vârstă de 26 de anieste voluntar în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din 2006 și îndeplinește funcția de servant 1 pe autospeciala de stins incendii. În acest timp a participat la aproape toate intervențiile desfășurate de SVSU Codăești atât pe teritoriul comunei, cât și pe teritoriul comunelor învecinate cu care Consiliul Local are contract de intervenție.

Oare poți sta nepăsător când oamenii sunt în pericol? Nu mai stau pe gânduri, las totul și plec să ajut semenii aflați în pericol, chiar dacă asta înseamnă să pierd timp prețios alături de familie, de cei dragi. La urma urmei ajutorul dat poate însemna o viață salvată și prin urmare păstrarea unei familii nevitregite de pierderea unui membru drag. Am descoperit că în urma incendiilor lucrurile pierdute se pot redobândi, în timp, cu efort, cu ajutorul semenilor și al rudelor, dar odată pierdută viața unui om nu mai poate fi recuperată, iar pierderea produce răni adânci care afectează familia, rudele și vecinii victimelor. Sunt mândrul tată a două fete căsătorite, care mi-au oferit bucuria de a avea și eu nepoței, și pentru aceștia îmi aduc aportul la binele societății, ca aceștia să crească într-o lume mai bună și nu vreau să mă gândesc că aceștia ar fi vreodată în pericol și nimeni nu ar fi capabil să îi ajute”, a declarat Ioan Rotilă.

Ajutorul acordat victimelor continuă și după încetarea intervenției, în această situație un rol important avându-l nu doar voluntarii cât și semenii comunității, oameni de bine, dornici să ajute, ca, încet-încet, oamenii afectați să-și recapete speranța. După ce lucrurile intră pe un făgaș normal, persoanele își reamintesc cu recunoștință de toți cei care în clipele grele au fost alături de ei, salvându-le bunurile sau chiar viața. Cu toate acestea voluntarii nu doresc recompense, mulțumiri sau recunoștința semenilor în ajutorul cărora sar, ci mai mult se ghidează după conștiința lucrului bine făcut și a respectului de sine. Din această cauză voluntarii petrec foarte mult timp antrenându-se, pentru că la urma urmei nu e simplu să știi să folosești tehnica din dotarea unei autospeciale de stins incendii, cum să intervii la o casă în flăcări și să ai stăpânire de sine în situații limită.

Chiar dacă alarmarea voluntarilor se face după ce aceștia au terminat serviciul unde sunt angajați, se află în pat, în miezul nopții sau la orice oră și în orice împrejurare, ei găsesc energia necesară și răspund prezent, dornici să-și ajute semenii aflați în situații limită .

Oameni curajoși, dedicați și dornici să ajute se găsesc în orice sat și oraș din țară, iar unii se regăsesc în rândul voluntarilor din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență, unde se antrenează și sunt pregătiți să intervină oricând, plecând de lângă familiile lor pentru a sări în ajutor celor care sunt în pericol.

Pentru toate acestea voluntarii sunt priviți nu doar ca membri importanți ai societății și ai familiilor din care fac parte ci și ca niște adevărați eroi.

Cei interesați de această profesie, care nu pot sta nepăsători atunci când oamenii sunt în pericol, se pot adresa consiliilor locale în subordinea cărora funcționează serviciile voluntare pentru situații de urgență pentru a urma exemplul lui Ioan Rotilă.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version