Un copil de nici trei ani, din județul Vaslui a fost diagnosticat greșit de medicii de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Mama băiatului este revoltată și vrea să-i reclame pe cei care în loc să-i salveze copilul, l-au purtat pe drumuri timp de două luni, fără să-și dea seama că are abces cerebral.
Roxana NĂSTASĂ
Drama băiețelului din Vaslui, în vârstă de nici trei ani a început în luna august, când suferea de dureri groaznice de cap. Părinții l-au dus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde a fost internat, fiind diagnosticat cu faringo-amigdalită acută și tratat cu antibiotice. Fiind considerat „vindecat”, medicii vasluieni l-au externat, însă durerile de cap au continuat, motiv pentru care părinții s-au întors la spital, de această dată trimiși fiind la Secția Boli infecțioase. Acolo a fost diagnosticat cu meningită, dar nici de această dată tratamentul nu a fost cel potrivit, astfel că părinții au revenit la camera de gardă pentru a ruga medicii să-i facă ceva băiatului pentru că se simte rău în continuare. Aceștia le-au spus însă că nu este o urgență și că ar fi bine să-l ducă la o consultație la Policlinică.
A urmat un drum la medicul de familie, care, după un control amănunțit, și-a dat seama că băiatul trebuie trimis la Spitalul de Pediatrie de la Iași. Abia acolo i s-au făcut toate analizele, iar diagnosticul a fost șocant: abces cerebral. Neurochirurgii l-au operat de urgență.
„L-au băgat în operație și i-au scos 60 ml de puroi. Mi-a zis că dacă veneam la timp, nu ajungea la operație” a spus Lenuța Ababei, mama băiețelului, care este foarte revoltată pe medicii din Vaslui. Aceasta îi acuză că nu i-au făcut copilului investigațiile necesare pentru un diagnostic corect, punându-i în pericol viața. Acest lucru a fost confirmat și de doctorii de la Spitalul de Pediatrie din Iași, unde copilul a fost operat.
„Copilul era în stare critică, a fost operat de urgență, s-a drenat o parte din puroiul acestui abces cerebral pentru a-i salva viața”, a declarat managerul Spitalului de Pediatrie din Iași, Radu Terinte.
„Pe 19 august, băiețelul s-a prezentat la spital cu anemie secundară și amigdalită acută, a fost tratat cu antibiotoce și apoi externat. Pe 10 septembrie, a revenit la spital cu sindrom febril, motiv pentru care a fost dirijat la Boli infectioase, unde i s-a extras un lichid purulent. A fost ținut în spital încă o săptămână, după care a fost externat pe 17 septembrie, cu recomandarea de a reveni peste trei săptămâni. Pe 14 octombrie, mama băiatului a venit la urgență, dar medicul de la Neurologie se afla într-o comisie de medicină legală. În cele din urmă, s-a decis că trebuie trimis la Spitalul de Pediatrie din Iași. Atât vă pot spune în momentul acesta” a declarat Lelia Croitoru, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Mama micuțului nu vrea ca lucrurile să rămână așa și este decisă să depună plângere la Colegiul Medicilor.