Est News

Alesia își alege prietenii cu grijă

Alesia Sava este o fetiță de doar 4 anișori, căreia îi plac păpușile și ciocolata. Ea reprezintă întregul univers al părinților săi.

Deși este destul de mică, își alege prietenii cu mare grijă și preferă să se joace cu băiețeii, deoarece firea sa foarte activă o integrează perfect în grupul lor. Calculatorul se numără și el printre ”jucăriile” la care Alesia apelează în timpul liber.
Ca orice copil, mai face și pozne, iar cea mai recentă a vizat-o pe bunica sa. Din simplul motiv că nu avea chef să dea drumul la ușă, Alesia a lăsat-o pe afară pe bunica suficient timp încât mamaie să se folosească de amenințarea că va chema poliția pentru a o putea convinge să-i deschidă. Iubitoare cum este, micuța s-a îndurat de biata bunică și i-a deschis, întâmpinând-o cu un zâmbet nevinovat. (R.C)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version