Est News

Primăria Bârlad abia așteaptă să fie transparentă

O revistă și un site nou vor fi principalele instrumente prin care autoritățile locale îi vor informa pe cetățeni cu ce trebuie să știe.

Primăria Bârlad și-a lansat propria revistă și și-a relansat site-ul într-o formulă îmbunătățită, după cum asigură edilii. Evenimentul a avut loc vineri, în cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 80 de ani de la punerea în funcțiune a clădirii Palatului Comunal (primăria), edificiu al cărui plan arhitectural a fost întocmit de arhitectul C.C. Moșinschi.

În deschiderea activităților prilejuite de acest moment aniversar a fost lansată expoziția „Bârladul de odinioară”, a colecționarului Gheorghe Vasiliu, colonel în rezervă, care a cuprins zeci de cărți poștale, ilustrate și medalii. A urmat apoi lansarea primului număr al revistei primăriei „Actualitatea Bârlădeană”. Revista va apărea lunar într-un tiraj de 2.000 de exemplare și va beneficia de un buget de 2.000 de lei.

În acest buletin informativ vor fi publicate lunar hotărâri ale Consiliului Local Municipal Bârlad, dispoziții cu caracter normativ ale primarului municipiului Bârlad, bugetul și proiectele locale de investiții, informații utile din toate domeniile administrației publice locale, răspunsuri de interes general la solicitările cetățenilor, evenimente culturale, științifice sau sociale locale. Orice sugestie din partea bârlădenilor, corectă și pertinentă, de îmbunătățire a conținutului este așteptată și va fi luată în considerare”, a declarat primarul Constantin Constantinescu. (Mihaela NICULESCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version