Frumoasa bobocilor de la Colegiul Tehnic “Marcel Guguianu” a fost desemnată Petronela Samoilă.
Colegiul Tehnic “Marcel Guguianu” Zorleni și-a desemnat, vineri seara, cea mai frumoasă elevă din clasa a IX-a în unul dintre cele mai așteptate petreceri ale liceenilor: Balul bobocilor.
În cursa pentru titlul de Miss Boboc s-au întrecut șase eleve, însă doar una a reușit să impresioneze cel mai mult juriul și audiența: Petronela Samoilă. Atât ea, cât și celelalte cinci aspirante la acest titlu au trebuit să treacă prin mai multe probe. Ele și-au etalat simțurile artistice, eleganța, dar și dicția.
Invitați speciali au fost Rose Marie Lanciu – câștigătoare a emisiunii Next Star, DJ Mossano și maestrul de ceremonii Mihai Benea. Spectacolul a fost întregit de alți artiști locali atât din liceu, cât și din afara lui: Adyne, Isabelle, Trupa Splendid, Breath of Winter, Alin Krippton, Parcour Skills și trupa de pantomimă a claselor a XII-a.
În deschiderea balului a cântat Rose Marie Lanciu, cea care a reușit din primele acorduri să impresioneze majoritatea celor prezenți. Apoi au intrat pe scenă candidatele la titlul de Miss Boboc. Acestea aveau să capteze toată atenția prin probele prin care au trebuit să treacă.
Prima probă, cea care a stârnit cele mai multe râsete a fost cea în care au fost nevoite să cânte după ce au inspirit heliu. Cea de-a doua probă a fost una în care elevele, prin simț artistic, s-au pus în postura unor persoane adulte. Astfel acestea au fost pe rând: asistente medicale, ofițeri de armată, polițiste, chelnerițe, florărese și profesoare. A urmat proba de dans și, cel mai așteptat moment, prezentarea rochiilor de seară.
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=LpntwrpEmpE&w=560&h=315]
Odată anunțat și atribuit tilul de Miss Boboc Petronelei Samoilă, a început și nebunia. Toată lumea a năvălit pe ringul de dans pe ritmurile house ale invitatului special, bârlădeanul Mossano. Cu toate că elevii erau puși pe petrecere după vizionarea spectacolului făcut de colegii și colegele lor, dar și de ceilalți invitați, balul s-a încheiat în jurul orei 24.
“Am avut localul închiriat până la miezul nopții, astfel că toată petrecerea s-a încheiat atunci. Au mai fost câțiva elevi care au stat mai mult, dar aceștia au trebuit să plece odată cu mine”, ne-a declarat Alina Siminciuc, organizatorul balului.
Trebuie spus că atmosfera în care a decurs Balul bobocilor organizat de Colegiul „Guguianu” Zorleni s-a remarcat prin măsură și decență, atribute care, deși „demodate” în anumite medii școlare, nu au știrbit cu nimic pofta de distracție a elevilor. (Andrei ARSENE)