Peste 1.000 români care nu au putut vota la cele trei secții de vot de la Londra au protestat, după închiderea urnelor, în fața ambasadei și a sediului ICR, sub supravegherea forțelor de poliție. Câteva zeci de alegători au intrat cu forța, duminică seară, cu foarte puțin timp înainte de închiderea urnelor, în Ambasada din Paris pentru a putea vota, în condițiile în care, potrivit legii, după ora 21.00 (ora Franței), votul este permis persoanelor aflate în incinta secției de votare.
Peste 1.000 de români nu au putut vota la Londra și au protestat în fața ambasadei
Peste 1.000 români care nu au putut vota la cele trei secții de vot de la Londra au protestat, după închiderea urnelor, în fața ambasadei și a sediului ICR, sub supravegherea forțelor de poliție.
O româncă de la Londra, care a votat la Ambasadă, chiar înainte de închiderea secției, povestește că au rămas aproximativ 1.000 de oameni care nu au putut vota. Aceștia au rămas să protesteze în stradă, strigând: „Deschideți ușile, vrem să votăm”, „Vot plagiat”, „Vot furat”, „Jos Ponta”, „Suntem uniți”, „România, România”. Protestatarii cer demisia ministrului de Externe, Titus Corlățean.
La fața locului, au sosit mașini de poliție și 10 – 12 agenți. În jur de 500 de persoane protestează, la ora difuzării acestei știri, la Ambasada României de la Londra. Un alt român a precizat că în zonă au venit și elicoptere ale poliției pentru a supraveghea situația. El a povestit că românii au cerut președintelui secției de vot de la Ambasadă prelungirea programului de vot, dar nu li s-a dat un răspuns. În plus, porțile ambasadei s-au închis cu 10 minute înainte de ora locală 21:00 (23:00, ora României). „Nu ajunge că am fost exilați, acum ni se mai arunci și o flegmă în față”, a precizat acesta.
Ambasadorul României la Londra: Sunt birouri electorale care au funcționat cu 4 sau 5 oameni, cozile erau de sute de persoane
Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, a afirmat că votul a fost îngreunat în Marea Britanie întrucât în birourile electorale ar fi trebuit să fie șapte membri, însă au existat situații în care s-au prezentat doar patru sau cinci persoane, iar la cozi așteptau ”sute sau o mie de persoane”.
Ion Jinga a afirmat că în Marea Britanie au fost organizate 11 secții de votare, dintre care trei la Londra.
”În 2009, și la alegerile pentru Parlamentul European, și la referendumul din 2012 au fost câte opt secții, acum le-am suplimentat la 11. La Londra existau două secții de votare, acum am făcut trei secții”, a spus Jinga.
El a precizat că Ambasada României din Marea Britanie nu are responsabilități privind derularea operațiunilor de votare în interiorul secțiilor, aceste atribuții revenind birourilor electorale.
”În aceste birouri electorale, ambasada are câte un reprezentant, restul până la șapte sau câți sunt, sunt reprezentanți desemnați de la București de partide politice, de alte asociații. Avem situații în care deși s-a comunicat o listă cu șapte membri s-au prezentat patru, în momentul în care ai patru, adică jumătate sau ceva mai mult de jumătate din numărul membrilor inițial comunicați, evident că și procesul merge mai încet. S-a solicitat de către birourile electorale din secțiile de votare la București, la BEC, aprobarea ca oamenii care nu s-au prezentat ca membri ai birourilor să fie înlocuiți, să fie eventual oameni din cadrul ambasadei sau alți voluntari. Răspunsul a fost că nu se poate face acest lucru, deci sunt birouri care au funcționat cu patru sau cinci oameni, în condițiile în care cozile afară erau de sute sau o mie de persoane”, a declarat Jinga.
El a mai spus că s-a cerut și telefonic, și în scris prelungirea procesului de votare, însă răspunsul, primit telefonic, a fost că legea nu permite acest lucru.
Conform sursei citate, ambasada și ambasadorul nu au responsabilități cu privire la ce se întâmplă într-o secție de votare.
Zeci de alegători au intrat cu FORȚA în Ambasada din Paris pentru a putea vota
Duminică seară, cu câteva minute înaintea închiderii urnelor, la intrarea pe Rue de l’Exposition, unde se află sediul Ambasadei României la Paris și cel al Institutului Cultural Român se aflau câteva sute de persoane care au stat la coadă ore în șir pentru a vota. O parte dintre acestea au intrat cu forța, duminică seară, în ambasadă, în speranța că, dacă se vor afla în incinta acesteia, vor putea vota.
La fața locului, au ajuns reprezentanți ai Jandarmeriei Franceze.
Protestatarii rămași în fața ICR refuză să plece și scandează: „Vrem să votăm” și „Hoții”, ei cerând ca la fața locului să vină ambasadorul României la Paris, în condițiile în care până în prezent niciun reprezentant al instituției nu a mers să vadă care este situația.
Potrivit relatărilor participanților la protest, după aproape două ore de negocieri între ambasadorul Bogdan Mazuru si românii aflați în ambasadă, situația s-a calmat.
Apreciind că organizarea alegerilor a fost dezastruoasă, protestatarii au acceptat să părăsească ambasada, dar numai după ce au semnat o petiție în care afirmau că drepturile le-au fost încălcate, întrucât legea le dădea dreptul să voteze celor aflați la ora 21.00 în clădire.
Paris: Ambasadorul Bogdan Mazuru discută cu protestatarii, care scandează „Vrem să votăm! „
Cei aflați în sediul ambasadei scandează „Vrem să votăm!”.
Unii dintre cei prezenți afirmă că în curând autoritățile ar putea apela la sprijinul forțelor de ordine franceze pentru a pune capăt protestului.
Muhuleț: La Ambasada României din Paris s-a solicitat intervenția Poliției; situația e tensionată
Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț, a anunțat, duminică seară, că la Ambasada României din Paris a fost solicitată intervenția Poliției franceze, în urma „situației mai tensionate” înregistrate după închiderea urnelor.
„Din informațiile pe care le-am obținut telefonic de la colegii mei de la Biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate, numărul 48, înțeleg că este o situație mai tensionată la Ambasada României din Paris. S-a solicitat întervenția Poliției franceze. Secția de votare, după știința mea, s-a închis la ora 21.00”, a spus el.
Întrebat cine a solicitat intervenția Poliției, Marian Muhuleț a spus: „Cei de la ambasadă, din câte am înțeles”.
Întrebat dacă votanții s-au baricadat și au refuzat să părăsească incinta, acesta a răspuns că nu are astfel de detalii.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al BEC a mai spus că nu are informații că ar exista situații similare la alte secții de votare din străinătate.
Paris: Protestatarii au părăsit ambasada după ce au semnat o petiție privind încălcarea drepturilor
Protestatarii care intraseră în sediul ambasadei României din Paris nemulțumiți că nu au putut vota au acceptat să părăsească clădirea după ce au semnat o petiție prin care acuzau faptul că le-au fost încălcate drepturile.
Potrivit relatărilor participanților la protest, după aproape două ore de negocieri între ambasadorul Bogdan Mazuru si românii aflați în ambasadă, situația s-a calmat.
Apreciind că organizarea alegerilor a fost dezastruoasă, protestatarii au acceptat să părăsească ambasada, dar numai după ce au semnat o petiție în care afirmau că drepturile le-au fost încălcate, întrucât legea le dădea dreptul să voteze celor aflați la ora 21.00 în clădire.
Protest în fața sediului MAE
Aproximativ 200 de persoane au protestat la MAE, duminică seară, față de organizarea alegerilor în străinătate, manifestanții fiind îndemnați să revină luni, de la ora 17.00, pentru a cere în continuare ca românii din diaspora să poată vota.
Protestatarii, majoritatea tineri, au cerut demisia ministrului de Externe Titus Corlățean, au scandat lozinci anti-Ponta și au cerut ca secțiile din străinătate să rămână deschise ca să poată vota românii aflați la cozi în mai multe orașe.
Printre lozincile scandate, s-au numărat: „Noi mâine muncim ca să vă plătim”, „M-am săturat să fiu furat”, „În turul doi, Ponta la gunoi”, „Demisia”, „Ponta nu uita: vine revoluția”, „Secții de votare, nu catedrale”, „Vrem copy-paste la tipizate, nu la doctorate”, „Vor și viii să voteze, nu doar morții să ponteze”, „Ceaușescu n-a murit, este Ponta travestit”, „Ăsta este un complot, ne luați dreptul la vot”, „Rușine, rușine, rușine să vă fie”, „Ponta nu poți lua dreptul de a vota”, „Ponta nu uita: ești pe lista DNA”, „Dragnea nu uita: te așteaptă DNA”, „În turul doi, vrem secții noi”, „Ponta nu uita: nu așa vei câștiga” și „Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu-și exercită dreptul și votează”.
O pancartă purta mesajul: „2012: USL versus Băsescu. 2014: ACL versus Ponta. Nu am învățat nimic?! Toate partidele, aceeași mizerie. Schimbați legile electorale. Vrem o altă clasă politică. Nu mai suntem păcăliți”
Mai mulți protestatari au spus că au rude sau prieteni în străinătate care au stat la cozi, iar unii nu au putut vota.
Un tânăr a spus că are un prieten observator la Toronto, de la care a aflat că la secția respectivă au fost foarte puține ștampile, dar și buletine și declarații, raportat la numărul de români veniți să voteze.
„Ne-am mobilizat în semn de solidaritate cu cei care vor să voteze, dar n-au putut”, a spus tânărul.
La finalul protestului, unul dintre manifestanți i-a îndemnat pe ceilalți, la o portavoce, să revină luni, de la ora 17.00, la sediul MAE pentru a continua să ceară ca românii din străinătate să își poată exercita dreptul la vot.
Pe durata acțiunii, la MAE au fost mobilizate echipaje ale Jandarmeriei și Poliției Rutiere. Protestul s-a desfășurat pașnic.
MAE adresează rugămintea cetățenilor români din străinătate „de a da dovadă de înțelegere”
MAE adresează, printr-un comunicat, rugămintea către cetățenii români din străinătate „de a da dovadă de înțelegere” și le recomandă „să adopte o atitudine de respect față de deciziile autorității electorale din România, precum și față de normele locale ale statului în care se află”.
Ministerul Afacerilor Externe precizează, în comunicatul transmis duminică seară, că „s-a conformat deciziei BEC privind încheierea procesului electoral, conform legii, la orele 21.00, inclusiv în privința votului exprimat în străinătate”. În aceste condiții, atât membrii birourilor secțiilor de votare, cât și șefii de misiuni diplomatice și consulare și membrii acestora ”au obligația de a respecta întru totul deciziile BES, respectiv BEC”, menționează sursa citată.
„În mod regretabil, în câteva cazuri cetățenii care, până la ora 21.00 nu au reușit să își exercite votul în străinătate, fac presiuni asupra conducerii misiunilor diplomatice pentru continuarea procesului de votare”, continuă MAE în comunicat.
Ministerul Afacerilor Externe „constată că acestor solicitări nu li se poate da curs întrucât aceasta ar reprezenta o încălcare directă a prevederilor legale”.
„În acest context, MAE informează cu privire la situația tensionată de la Ambasada României de la Paris unde, pentru menținerea ordinii publice și securității în perimetrul și incinta misiunii diplomatice a fost solicitată asistența instituțiilor abilitate ale statului francez”, mai transmite ministerul, în comunicat.
MAE adresează rugămintea cetățenilor români din străinătate „de a da dovadă de înțelegere și le recomandă să adopte o atitudine de respect față de deciziile autorității electorale din România precum și față de normele locale ale statului în care se află”.
Sursa; mediafax.ro