Est News

Președintele se decide în turul al doilea

Aproape de finele primului tur de scrutin, la alegerile prezidențiale 2014, vasluienii au votat la fel cum au făcut-o românii din toate colțurile țării. La ora 21, potrivit sondajelor făcute la nivel național, Victor Ponta a fost votat de 38% din alegători, iar Klaus Iohannis de 32%. În opinia liderilor ACL Vaslui, diferența este foarte mică, ținând cont de faptul că nu s-au luat în calcul voturile românilor din diaspora, care ar putea schimba procentele. Reprezentanții PSD s-au ferit să comenteze rezultatele sondajelor.

 Bogdan RUSU

 Pentru 371020 de locuitori cu drept de vot din județul Vaslui, alegerile prezidențiale au decurs normal, fără incidente. În cadrul primului tur de scrutin, cei prezenți au ales în mod diferit, în funcție de interese și de opinie.

Până la închiderea ediției, reprezentanții Biroului Electoral Județean (BEJ) Vaslui nu au finalizat centralizarea sufragiilor, singurele repere disponibile fiind sondajele. În lipsa rezultatelor oficiale, șefii PSD Vaslui s-au abținut să facă estimări privind numărul de alegători care au votat candidatul partidului.

„Nu știu încă, nu avem nici un semnal din secțiile de votare și nici nu îmi pun problema aceasta acum, cu puțin timp înainte de momentul numărării voturilor. Noi numărăm și vom vedea ce rezultate vor fi. Poate 38, poate 78, nu are nici o importanță. În acest moment, nicunul dintre noi nu poate să prezică rezultatul alegerilor. Dacă vrea cineva, să o facă. Nu voi fi eu însă acela”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele filialei județene a PSD.

Pe de altă parte, volubil și plin de glagorie, vicele de la Consiliul Județean (CJ) Vaslui, Corneliu Bichineț, copreședinte ACL Vaslui, s-a riscat să facă o serie de previziuni electorale care frizează așteptările opozanților pe linie politică: „Am avut dreptate? (Corneliu Bichineț estimase în ajunul alegerilor un procent de voturi de 33% pro Klaus Iohannis, n.r.). Estimez că în turul al doilea de scrutin, candidatul ACL va depăși 52% din voturile alegătorilor”, a declarat liberalul Corneliu Bichineț, vicepreședintele CJ.

Senatorul PDL Dan Marian, a refuzat să facă estimări, însă ne-a cerut să așteptăm ora 22, pentru a obține declarații legate de procente și așteptări electorale.

Deputatul liberal Florin Ciurariu, la fel. A fost rezervat și a preferat să nu se lanseze în declarații oficiale privind „soarta” electorală a candidadților intrați în cursa pentru prezidențiale.

Prezență sub media națională

 Secțiile de votare, deschise la primele ore ale dimineții au înregistrat, într-o primă fază (până la ora 10) o prezență de 6,34% , respectiv 23522 de voturi. La câteva ore distanță, respectiv la ora 13, raportările primite de Biroul Electoral Județean (BEJ) s-au schimbat puternic. În doar trei ore, prezența la vot a crescut de la 6,34% la 19,67%, cu 13,33 procente.

La nivelul municipiului Vaslui, la ora 12:30, secțiile de votare din zona centrală a orașului au înregistrat în medie, un procent de prezență în concordanță cu datele furnizate de BEJ. La Secția de votare numărul 3, 20% din cele 1.500 de persoane arondate secției, au votat până în ora 13. La Secția de votare 22, până la 12:30 au votat 27% dintr-un total de 1503 persoane. La 12:30, date asemănătoare s-au înregistrat și la: Secția de votare numărul 8, unde au votat 270 din 1727 de persoane așteptate; la Secția de votare numărul 9 – cu 110 alegători prezenți din 2171 așteptați și la Secția de votare numărul 21, unde au votat 360 din cei 1986 de vasluieni așteptați.

Ca număr total de persoane, în intervalui orar 7-13, au votat 72.979 de alegători. La ora 16, când BEJ a realizat a treia raportare a prezenței alegătorilor la urne, procentul de alegători care au ștampilat buletinele de vot a fost de 33,66% (124885 de alegători), în condițiile în care la aceeași oră, la nivel național acesta a fost de 35,10%. La ora 16, în județul Vaslui, cea mai mai mare prezență la vot a fost în mediul rural: 37,43%, în timp ce în orașele din județ oamenii cu drept de vot care s-au deplasat în secții a fost de 29,39%.

 La vot, pe ultima sută de metri

 Pe mai mulți locuitori ai județului, dorința de a-și exercita dreptul la vot i-a pus pe drumuri. De sâmbătă (1 noiembrie), până duminică (2 noiembrie) la ora 16, Serviciul de evidență a populației din cadrul Primăriei municipiului Vaslui a eliberat 272 de documente de identitate, la solicitarea cetățenilor cu acte fără valabilitate și a celor care le-au piedut. La aceeși oră, serviciul de resort mai avea spre soluționare un număr de 60 de cereri depuse de petenți, urmând ca aceastea să fie soluționate pînainte de închiderea secțiilor de votare.

 Personalitățile județului și prezidențialele

 Dacă pentru omul de rând alegerile au însemnat, poate, o decizie de moment, pentru figurile marcante ale județului Vaslui, oamenii reprezentativi de la vârf au avut gânduri concrete. Liderul organizației județene Vaslui a PSD, Dumitru Buzatu, a declarat a declarat că a și-a dat votul pentru un președinte tânăr de care țara are foarte mare nevoie.

„Am votat pentru schimbare, avem nevoie de un suflu tânăr. Cu toții trebuie să înțelegem acest lucru, căci altfel vine iar înapoi cel care a fost”, a afirmat Dumitru Buzatu.

Andrei Puică, prefectul județului Vaslui, a votat ieri la secția amenajată la Liceul „Anghel Rugină” din municipiul reședință. Reprezentantul Guvernului la nivel local a spus în fața jurnaliștilor că a votat gândindu-se la viitorul României și i-a încurajat pe toți cetățenii să iasă la urne pentru a uza de dreptul lor constituțional.

„Am votat cu încrederea că România va avea un viitor mai bun și îi rog pe toți cetățenii acestui județ să iasă la urne. Mi-aș dori mult o prezență masivă la vot a tinerilor”, a declarat prefectul județului Vaslui.

Vasile Paval

Prezent la secția de votare numărul 44, din municipiul Vaslui, primarul Vasluiului, social-democratul Vasile Pavăl, a sintetizat ideea sa privind societatea de mâine, declarând că a votat pentru o Românie normală: „Am votat pentru unitate și pentru ca să intrăm într-o societate normală. Avem nevoie de liniște și stabilitate pentru ca țara noastră să meargă în direcția dorită”.

Singura bilă neagră acordată de primarul Vasluilui celor care au organizat alegerile a fost pentru temperaturile scăzute din anumite spații de votare. Pavăl s-a declarat mulțumit de faptul că la nivelul municipiului de care răspunde nu au fost cazuri de infracțiuni la adresa legii electorale și i-a îndemnat pe locuitori să meargă la vot.

„Acolo unde a fost cazul, au fost puse la dispoziție reșouri. La primărie este o echipă care asigură permanența, astfel încât dacă apar probleme, ele să fie remediate imediat, astfel încât procesul de vot să nu aibă de suferit”, a declarat primarul de Vaslui.

 Vot special, pentru oameni în condiții speciale

 La nivelul județului Vaslui, au existat și persoane care au votat în condiții speciale. Este cazul deținuților din cadrul Penitenciarului Vaslui, care nu și-au pierdut dreptul de vot: 532 la număr. Cu toții au votat, folosindu-se de urna mobilă, fără a se înregistra evenimente deosebite. Penitenciarul vasluian a fost arondat secțiilor de votare de la {coala numărul 9 din Vaslui și Munteni de Jos. De asemenea, tot cu urna mobilă au votat și pacienții de la Spitalul din Bârlad. Acolo, din 136 de solicitanți ai urnei mobile, au votat 123. Restul, potrivit informațiilor primite au fost externați.

Review Overview

User Rating: 4.8 ( 1 votes)
Exit mobile version