Est News

Micii instrumentiști bârlădeni, premiați la Bacău

Elevii profesorilor de Școala de Muzică „N.N. Tonitza” Bârlad au cucerit două trofee și numeroase premii în urma participării la Festivalul Național de teatru, muzică și dans pentru copii și tineret „Neghiniță” de la Bacău. Marele premiu și trofeul a fost aduse la Bârlad de Cătălina Bordeianu, concurentă la secțiunea vioară și Vlad Gheorghiu la pian. Ambii au obținut nota maximă.

La secțiunea vioară, școala bârlădeană a mai obținut o mențiune prin Ioan Drestaru, pe când la pian premiile au fost mult mai numeroase. Primul loc a fost câștigat de Eduard Botez, Denisa Toma, Ana-Maria Liu Jin-Xi și Gheorghe Gheorghiu. Locul doi a fost obținut de Paula Căpriță. Pe trei a urcat Christian Simion din comuna Dodești, iar mențiune au luat Raluca Toma, Maria Căpriță, Alexandra Drestaru, Ionuț Cozmîncă.

„A fost un concurs foarte greu, iar concurența a fost foarte mare. Deși au lipsit de la festival centre din București, Pitești sau Buzău s-a văzut că toți copiii au fost foarte bine pregătiți”, ne-a declarat Mihail Manciu, profesor de pian.

Elevii de la școala N.N. Tonitza s-au prezentat la concurs cu câte o piesă, astfel la vioară bârlădenii au prezentat din creațiile compozitorilor Natalia Baklanova și Vitorio Monti.

La pian, elevii au prezentat, printre altele, piese compuse de Paul Contantinescu, Frederich Chopin, Piotr Ilici Ceaikovski și Franz Schubert.

La secțiunea pian, concurența a fost una acerbă, pentru marele premiu luptându-se 36 de competitori pe când la vioară au fost doar 12 pretendenți la câștigarea trofeului.

Fiind un festival școala nu a putut să le pună la dispiziție cazare și masă, astfel că toți copiii au trebuit să se autofinanțeze. Cu toate acestea toți elevii selectați de profesorii lor, au participat și au obținut premii demne de toată lauda.

Copiii au fost însoțiți de dascălii și îndrumătorii lor Mihail Manciu, Emilia Mocanu, Andrei Dorel și Ancuța Oancă. (A.A.)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version