Est News

Opționalele propuse de minister, o necunoscută a școlilor bârlădene

Școlile din Bârlad nu s-au grăbit să introducă noile opționale propuse de Ministerul educației. Doar școala nr. 10 a introdus un opțional de „Educație Finaciară”.

Școlile din Bârlad nu s-au grăbit deloc să introducă noile opționale pentru clasele I-IV propuse de Ministrul Educației Naționale. Instituția anunța încă din 2013 introducerea în orar a orelor de filosofie pentru copii, educație pentru societate și educație financiară și șah. Opționalul Educație pentru societate și Șah pentru copii se studiază la clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, Filosofie pentru copii și Educație financiară, la clasa a III-a și/sau a IV-a. Din toate școlile gimnaziale din Bârlad, doar la Școala „Stroe S. Belloescu” s-a introdus din acest an Educație financiară, la clasă a IV-a A. Acest opțional este denumit „Banii pe înțelesul copiilor” și a fost introdus în urma discuțiilor avute de învățătoarea Monica Croitoru cu părinții elevilor ei.

„Fiecare copil are carte, caiet de lucru, iar eu ca și cadru didactic am la dispoziție planificarea, CD-uri, prezentări pe computer, fapt ce ne ajută foarte mult în derularea orelor de curs”, ne-a declarat Monica Croitoru. La această disciplină, conform învățătoarei, copiii învață elemente despre bani, troc, monedă (lei, euro, dolari), dobândă, iar pentru a exemplifică mai bine ceea ce predă la unele ore folosește și proiectorul.

La toate celelalte școli din oraș directorii spun că de la minister „s-au mișcat foarte greu” și nu au putut să introducă opționalele odată cu acest an școlar. În schimb, speră ca elevii din școala lor să aibă în orar aceste discipline odată cu anul școlar 2015-2016. De asemenea, directorii mai spun că părinții, în urma consultărilor cu învățătorii și profesorii, sunt cei care decid ce învață copiii lor, iar ei optează de fiecare dată pentru opționale de Limba Română sau Matematică.

Programa pentru Educație financiară răspunde unei inițiative dezvoltate de Comisia Europeană în toate statele membre ale UE și își propune educarea consumatorului și dezvoltatea receptivității elevilor pentru domeniul financiar. La disciplina Educație pentru societate elevii ar trebui să învățe elemente de conduită moral-civică și modul în care se aplică acestea în contexte reale de viață. La Filosofie pentru copii elevii învață etapele pe care le implică rezolvarea unei probleme date, cum să susțină un punct de vedere, dar și cum să respecte punctele de vedere ale celuilalt.

„Șah în școli” este gândit pentru a familiariza elevii cu tabla de șah și cu regulile de joc. De asemenea fac exerciții de interpretare, observație, simulare unor situații de joc, dar și calculul unor variante de joc. (Andrei ARSENE)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version