Est News

Turneul Cartierelor și-a desemnat finalistele

Sporting Bârlad și Gară vor juca cu trofeul pe masă în competiția fotbalistică a toamnei din municipiul Bârlad. În confruntările din semifinale, cele două echipe s-au impus la limită: Sporting a învins echipa Munteni Podeni cu 2-1, iar Gară s-a impus în fața celor de la Phoenix cu 1-0.

„Din componența celor două echipe finaliste fac parte jucători cu experiență în campionatul județean de fotbal, mulți dintre ei au activat sau încă activează la acest nivel și totodată fac parte și jucători care au în palmares câștigarea acestui trofeu în editiile trecute”, ne-a declarat din partea organizatorilor, președintele TSD Bârlad, Marius Chițiga.

„Ca urmare, nu au fost prea mari surprize. Astfel, din componența celor două finaliste se regăsesc foarte mulți fotbaliști care au jucat pentru trofeu și anul trecut. Gară este în mare parte fosta Grădină, în timp ce la Sporting Bârlad sunt jucători care au câștigat anul trecut trofeul cu echipa Capșa, ne-a declarat Andrei Chirvase”, unul dintre organizatorii competiției.

Cele două semifinale au suferit o amânare de o săptămână din cauza condițiilor atmosferice de sâmbăta trecută. Cu toate astea această pauză competițională nu le-a redus jucătorilor apetitul pentru joc și dorința de victorie.

Podiumul acestei ediții se va stabili în urma finalelor de pe 8 noiembrie, începând cu ora 11, pe stadionul Municipal Bârlad.

Pentru locul III vor juca echipele pierzătoare a acestei faze a competiției – Munteni Podeni și Phoenix, pe când locul I se va disputa între Sporting Bârlad și Gară. (A.A.)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version