În luna octombrie, angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui au efectuat 230 controale la agenții economici din județ, în urma cărora au fost sancționați 90 de angajatori, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 245.300 lei.
Reprezentanții ITM Vaslui au efectuat în decursul lunii trecute 230 de controale la agenții economici, sancționând 90 de angajatori, dintre care 24 în domeniul relațiilor de muncă, cei mai mulți pentru munca fără forme legale, iar 66 în domeniul securității și sănății în muncă. Au fost aplicate un număr total de 141 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 245.300 lei. Cea mai mare amendă este cea pentru munca fără forme legale pentru o singură persoană, angajatorul fiind sancționat cu o sumă cuprinsă între 10.000 și 20.000 lei.
Luna trecută, din totalul sancțiunilor, 32 au fost aplicate în domeniul relațiilor de muncă, valoarea amenzilor în acest domeniu ridicându-se la 200.300 de lei, dintre care 192.000 de lei pentru munca fără forme legale, fiind depistate 19 persoane angajate fără acte, iar 22 de sancțiuni în valoare de 8.300 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind evidența orelor de lucru, neacordare de repaos săptămânal, nerespectarea prevederilor legale privind munca de noapte și registrul general de evidență al salariaților.
În domeniul sănătății și securității în muncă au fost aplicate mult mai multe sancțiuni, 109, însă cu valoare mai mică, ajungând în total la 45.000 de lei.
Printre neconformitățile constatate din punct de vedere al securității și sănătății în muncă se numără neelaborarea de instrucțiuni proprii pentru fiecare loc de muncă, neasigurarea examenului medical la angajare și periodic, neefectuarea instructajului de protecția muncii, lipsa echipamentului de lucru și de protecție, neasigurarea materialelor necesare informării și instruirii lucrătorilor și neevaluarea riscurilor locurilor de muncă.
Totodată, în decursul lunii octombrie, angajatorii au comunicat reprezentanților ITM Vaslui trei accidente de muncă, dintre care unul mortal și două cu incapacitate temporară de muncă. Evenimentele se află în prezent în curs de cercetare, în vederea stabilirii împrejurărilor și încadrării legale. (Roxana NĂSTASĂ)