În această lună copiii din județ și din țară vor putea să ia un prim contact cu sportul național – oina, printr-un program derulat de Federația Română de Oină și Ministerul Tineretului și Sportului.
Profesorul de sport Sergiu Frangulea, de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, s-a alăturat Federației Române (FR) de Oină în proiectul de promovare a oinei. Acest proiect este finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului prin programul Pierre de Coubertin și se dorește a fi un proiect de atragere a copiilor până în 14 ani să practice sportul național.
Astfel, în perioada 1-30 noiembrie se implementează două proiecte dedicate atât fetelor cât și băieților: „Fetele promovează identitatea națională prin oină!” și „Și tu poți fi campion la oină!”
Sergiu Frangulea, ca membru în biroul federal al F.R. Oină, va fi responsabilul proiectului „Și tu poți fi campion la oină!” pe zona Nord-Est și va superviza toată activitatea de la Bârlad. Celelalte zone au centrul în orașele: Craiova, Sibiu, Constanța, Arad și Zalău.
„În județul Vaslui voi colabora cu Școala Gimnazială «George Tutoveanu» Bârlad și școala din Iana și urmărim, în conformitate cu programul, să facem trei echipe (echipe de 6 plus 2 dedicată oinei în sală – n.r. )”, ne-a declarat Sergiu Frangulea.
Proiectul dedicat băieților le oferă posibilitatea Cluburilor Sportive afiliate la federație, să crească numărul jucătorilor în cadrul echipelor deja existente. Astfel, F.R. Oină va desfășura activități de cunoaștere a sportului de oină prin aducerea în prim plan a foștilor jucători de oină, care le vor vorbi copiilor de tradiție și istorie. De asemenea, actualii jucători vor face dezbateri de teme sportive și educative, urmând inițierea băieților în tainele acestui sport.
Totul va culmina cu stabilirea turneului final. Responsabilul de zonă va organiza un mini-turneu, în perioada 22-23 noiembrie, și va alege echipele cele mai bune ale fiecărei zone. La turneul final, care se va desfășura în perioada 28-30 noiembrie la Sibiu, vor fi șase echipe reprezentative.
În ceea ce privește proiectul „Fetele promovează identitatea națională prin oină!”, centrul zonei Nord-Est va fi condus de Sorin Gălățeanu, membru în comisia generală a antrenorilor din cadrul F.R. Oină. Celelelte zone vor avea sediul central la Constanța, Cluj, Sibiu, Dobreta Turnu Severin, Suceava și Mioveni. Prin acest proiect se dorește valorificarea patrimoniului prin promovarea și transmiterea sportului nostru național. Anul trecut, a mai existat un proiect de implementare a oinei, însă doar pentru fete și după alte criterii, turneul final desfășurându-se pe parcursul unei săptămâni întregi. (A.A.)