În cadrul primului tur de scrutin, la alegerile prezidențiale,14.497, respectiv 8,417% din cei 172.225 de alegători prezenți în secțiile de votare, au ales președintele în alte secții de votare decât cele în care au fost arondați conform domiciliului. Procentul menționat nu a depășit media de 7% de alegători ce au votat pe liste suplimentare la prezidențialele din 2009. Acest număr foarte mare ridică semne de întrebare privind gestionarea turismului electoral. Chiar și așa, Vasluiul nu a intrat în topul județelor cu o rată mare a „turismului” electoral, la vârful căruia se află Ilfovul cu 19,87%. De menționat este că deși Instituția Prefectului Vaslui a solicitat ample controale în traficul rutier pe perioada alegerilor, nu există încă o situație centralizată a numărului de controale efectuate realmente în județ de forțele de ordine.
Bogdan RUSU
Până la această dată, Biroul Electoral Județean (BEJ) Vaslui nu a primit însă nicio reclamație din partea partidelor politice privind infracțiuni la adresa legii electorale. În consecință, BEJ nu poate face verificări în urma cărora să se stabilească dacă au afost sau nu cazuri de turism electoral. Autoritatea electorală de la nivelul județului Vaslui nu se poate autosesiza.
Este greu însă de înțeles cum a fost posibil ca în unele unități administrativ teritoriale să voteze, într-o singură secție de votare, pe listele electorale suplimentare, câte 90-100 de persoane. La Secția de votare 446 din comuna Tanacu și la Secția 120 din Cârja au votat în fiecare un număr de 100 de persoane pe listele electorale suplimentare. Este dificil de acceptat aceste situații mai ales că aceste două localități sunt foarte aproape de mediul urban. Una de municipiul Vaslui, cealaltă fiind în vecinătatea orașului Murgeni. La Secția numărul 233 Deleni au votat 90 de persoane fără domiciliu pe raza comunei, la Secția 499 din Vutcani un număr de 88 de persoane, iar la Secția numărul 496 din Vulturești au votat în aceeași termeni 86 de alegători. De unde au apărut atât de mulți alegători pe listele suplimentare? Atragem atenția că în topul județelor cu cele mai mari procente de „turiști” electorali se află cele în care nu există un turism dezvoltat, fapt care ar putea explica datele înregistrate de birourile electorale. Căci una este să voteze masiv pe listele speciale la Brașov și alta este ca acest fenomen să apară în Ilfov.
Pe nivel de UAT situația este și mai gravă
În fiecare din comunele din județul Vaslui, BEJ a înființat cel puțin două secții de votare. După centralizarea datelor, am rămas mirați de faptul că în anumite comune, pe 2 noimebrie, în intervalul 7-21, pe raza acestora s-au aflat foarte mulți cetățeni cu domiciliul în alte UAT-uri. De exemplu, în intervalul oroar menționat, în comuna Banca, au votat 272 de persoane cu domiciliu în altă UAT. În secțiile de votare din satele comunei Ivănești au votat 231 de persoane, în cele din Bogdănești 222, în secțiile de votare din comuna Ștefan cel Mare au votat 188. În zona urbană, statisticile au arătat că în municipiul Vaslui au votat cel mai mulți oameni cu domiciliu în altă localitate: 1.438. La Bârlad au votat 1.252, la Huși 702. În orașul Murgeni au votat 314, iar la Negrești 257.
Candidații, la extreme
După cum se știe, din numărul total de voturi înregistrate în județul Vaslui , 90.111 au fost pro Victor Ponta. Candidatul PSD a câștigat inimile alegătorilor din majoritatea UAT-urilor vasluiene, dar au existat totuși și excepții. Cele mai multe voturi raportate la numărul de alegători au fost obținute de Ponta în comuna Hoceni, unde din 1.313 voturi valabil exprimate, 1.031 au fost atribuite lui Ponta (78,52%). Chiar și la Pungești, unde populația este în conflict cu Guvernul condus de Ponta, candidatul PSD a reușit ca din 1.258 de voturi valabil exprimate, să obțină 501 respectiv 39,82% din totalul de voturi. Acesta este cel mai mic procent de voturi pe UAT, obținut de candidatul PSD.
Vasluiul, ca județ marca PSD, i-a adus candidatului ACL un număr mai mic de voturi decât se așteptau liderii locali ai alianței politice. Este vorba de 35.935 de voturi. Cel mai mare procent de alegători raportat la numărul de voturi valabil exprimale a fost înregistat de ACL la Pochidia, unde Iohannis a primit 293 din 821 de voturi valabile (35,68%, iar cel mai prost rezultat l-a avut în comuna Hoceni, unde Iohanis a fost votat doar de 93 de persoane din 1313 (7,08% din voturi).
Adăugăm că la nivelul județului Vaslui, la primul tur de scrutin au fost declarate invalide 5.475 de buletine de vot, deoarece alegătorii au ștampilat incorect (cu sau fară intenție) documentele electorale. De asemenea, 1.268 de vasluieni au votat folosind urna mobilă și că la finalului votului s-au anulat 240.564 buletine de vot rămase nefolosite.