Est News

Vasluienii, datori vânduți

Anul acesta, vasluienii au adunat datorii către bugetul de stat în valoare totală de 174 de milioane de lei, reprezentând taxe și impozite restante. Pentru recuperarea datoriilor, Administrația Finanțelor Publice Vaslui a emis nu mai puțin de 19.116 somații.

Alexandru CROITORU

De la începutul anului și până în prezent, vasluienii au adunat datorii la stat care însumează un total de 174 de milioane d elei noi. Pentru recuperarea acestor sume, Administrația Finanțelor Publice Vaslui au emis și comunicat către debitori 28.475 de somații. Dintre acestea, 19.116 sunt somații adresate persoanelor fizice a căror datorii se ridică la 24 de miliaone de lei. Restul, de 9.359 de somații au fost emise către persoanele juridice. Datoriile acestora către bugetul de stat se ridică la 150 de milioane de lei.

Pentru recuperarea creanțelor, inspectorii fiscali vasluieni au fost nevoiți să înființeze popriri asupra disponibilităților bancare ale contribuabililor datornici. Valoarea celor 10.141 de popriri dispuse până în prezent se ridică la 61,7 milioane de lei. Dintre acestea, 1.705 au fost făcute către perosoane fizice, pe o valoare totală de 22,2 milioane de lei.

La persoanele juridice, popririle emise au ajuns la 8.436 pentru o valoare totală de 39,5 milioane de lei. În același timp, de suferit au avut și terții care au gajat pentru datornici. Astfel, au fost emise 1.654 de popriri, dintre care 1.215 pentru persoane fizice, iar creanțele recuperate au însumat 21,8 milioane de lei.

La capitolul perosoane juridice, popririle emise au fost de 439 pentru 39,2 milioane de lei. În același interval de timp, inspectorii fiscali au instituit și 87 de sechestre asupra bunurilor mobile, cu valoarea de 52,7 milioane de lei și 31 de sechestre bunurilor immobile în valoare de 10,4 milioane de lei. Bunurile immobile asupra cărora a fost instituit sechestru sunt, în mare parte, clădiri cu destinația spații comerciale, spații de producție și terenuri aferente, iar bunurile mobile sunt, în general, mașini, utilaje și diverse aparate.

Pentru valorificarea acestor bunuri și recuperarea creanțelor către bugetul de stat, de la începutul anului și până acum, AJFP a organizat 78 de licitații, iar valoarea bunurilor vândute s-a ridicat la 60 de milioane de lei. Dacă, datoriile vasluienilor a ajuns la 174 de milioane de lei noi, de la începutul anulu și până în present, al doilea trimestru al acestui an a adus “pradă bogată” organelor fiscal de control. Activitățile specifice de control desfășurate de aceștia au vizat combaterea fraudelor privind TVA aferentă operațiunilor intracomuntare, modul de calculare, evidențiere și virare a sumelor aferente către bugetul de stat. Au fost efectuate un număr total de 187 de inspecții fiscale din care 118 au vizat persoanele juridice și 69 contribuabili persoane fizice. Tot în aceeași periodă au mai fost efectuate 124 de controale inopinate și au fost stabilite obligații suplimentare în valoare de 21.208.000 lei.

De asemenea, au fost aplicate 105 amenzi contravenționale, fiecare în cuantum de 1.000 de lei. Pe lângă aceste controale și amenzi, au mai fost transmise către Parchet sau Poliție 9 sesizări penale, din care 8 pentru persoane juridice și una pentru persoane fizice. Valoarea totală a prejudiciului creat a fost de 16.675.000 de lei, din care 11.000 de lei, persoane fizice. Un exemplu în acest sens este legat de un agent economic, cu obiect de activitate “intermedieri în comerțul cu combustibili, minereuri, metale și produse chimice pentru industrie”, care a efectuat tranzacții economice considerate fictive, deoarece nu aveau la bază documentele justificative, nu a înregistrat în evidența contabilă toate veniturile aferente, a întocmit declarații fiscal și deconturi de TVA eronate, nedeclarând tot TVA-ul colectat. Astfel au fost stabilite de către inspectorii fiscali, obligații suplimentare de plată la bugetul de stat în sumă de 11.952.000 de lei representând diferențe de TVA (4.301.000 lei), diferențe de impozit pe profit în sumă de 3.530.000 lei, impozit dividend în sumă de 2.176.000 lei precum și penalități și dobânzi de întârziere în sumă de 1.945.000 lei.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version