O familie din Bârlad a fost la un pas de tragedie, săptămâna trecută, când s-a răsturnat cu mașina, la ieșirea din Bădeana spre Tutova. Autoturismul, în care se aflau cinci persoane – părinții și trei copii – era condus de mamă. Din motive necunoscute, femeia a pierdut controlul volanului.
Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” unde, în urma investigațiilor medicale, s-a constat că doi dintre copii, de cinci ani și de nouă ani, au suferit traumatisme grave. Unul s-a ales cu traumatism cranio-facial și fracturi costale, iar celălalt cu o fractură la brațul stâng. Celălalt copil, de patru luni, a scăpat nevătămat, însă medicii au decis să-l țină sub supraveghere la secția Pediatrie a spitalului bârlădean. Părinții copiilor au doar niște leziuni ușoare care nu au necesitat internarea.
Femeii i s-a luat alcoolemia și s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice. Ei i s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sesizarea privind accidentul a venit de la un participant la trafic, la ora 20.17, care a văzut mașina răsturnată pe marginea drumului. La locul accidentului s-au deplasat trei ambulanțe și polițiștii rutieri din comuna Pogonești. (A.A.)