Președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost înregistrat în timp ce țipa la colegii săi de partid și-i amenința pe directorii de școli, pe șefii de deconcentrate, dar și pe preoții din județ că vor avea de suferit dacă Victor Ponta nu va câștiga prezidențialele, scrie Gandul.
În înregistrarea audio obținută de Gândul, Govor își amenință primarii și consilierii că toți cei care nu vor avea rezultate în turul al doilea al prezidențialelor nu vor mai primi bani de la Consiliul Județean, dar nici de la bugetul de stat.
„Cei care nu veți avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Județean și cât am posibilitate, nu o să primiți niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero, când se impart …(neinteligibil) zero și garantez că niciunul nu mai primește nimic. Stați și muriți, asta e viața . Deja nu se mai poate. Trebuie să mă duc eu să mă milogesc ca un prost și să pun o groază în joc? Pentru ce? Ca sa vin aici să ce? Să mă fac de râs. Pentru că ăla doarme la amiază în loc să meargă în campanie electorală, alalalt în ziua votului stă și nu face nimica, mă duc la altul nimica. Unde ai fost, măi? Unde a fost …(neinteligibil) de la școală? Cum să fie la școală, mă? Eu ce-s, tâmpit? M-am dus și am vorbit cu omul nostru. … (neinteligibil) Să-ți spun ceva, de luni nu mai vine la școală, să se ducă să se odihnească. De luni, la revedere. Nu mai merge cu de-aste feluri. Și-o spun foarte clar. Toți directorii de deconcentrate care au fost numiți politic , directorii de școli, toți care au fost numiți politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă. S-a-ncheiat”, spune Govor, potrivit înregistrării obținute de Gândul.
Pe lângă șefii de deconcentrate și directorii de școală, președintele PSD Satu Mare susține că a vorbit cu „preasfințitul” și că preoții se vor implica în campania electorală de partea lui Victor Ponta. În caz contrar, pot să-și ia adio de la fonduri, iar „preotesele” vor fi date afară. În înregistrarea obținută de Gândul, Govor își asigură colegii că a vorbit cu „preasfințitul” care a fost „total” de partea PSD și prezintă cum vor acționa preoții în ziua alegerilor.
„Am vorbit cu preasfințitul, am vorbit cu toți popii. Exact cum vorbesc cu voi, așa am vorbit și cu ei și am spus la popi în felul următor: băi, oameni buni, s-o terminat. (neinteligibil) Dacă nu vreți să fiți de partea noastră, s-aduceți să votați cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc. La mine la ușa nu mai veniți. Le-am spus verde în ochi”, spune președintele PSD Satu Mare.
„Deci preasfințitul o fost de partea noastră total. E un om extraordinar. (…) Și încă ceva, la toți popii dacă pierdem toate preotesele le dau afară din tot, la revedere. Le-am și spus. Toți au venit la mine să le pun preoteasa. S-a terminat. S-a pierdut, pleacă acasă. Meargă la mama dracului, nu mă interesează”, adaugă Govor.
STENOGRAMA ÎNREGISTRĂRII CU MIRCEA GOVOR – AUDIO
„Deci noi facem ce trebuie pentru județ și ne pișăm pe șefii noștri…..Nu se mai poate să-l dăm în aia, nici pe el, nici pe … de la municipiu. Nu există asemenea vocabular, să-l dăm in aia sau în aia de Ponta sau de Dragnea. Nu există așa ceva și nu va mai exista, garantez eu. În județul Satu Mare, cât sunt eu aici nu vor mai exista așa feluri de oameni. Să-i ia mama dracului pe toti, că n-am nevoie de toți nenorociții în jurul meu.
Deci am nevoie decât de cei cu care pot face treabă, restul valea. Pleacă la mama dracului toți, n-am nevoie de niciunul. Și Dan Secelean (?), eu îți spun ultima dată, dacă eu te chem la ședință și nu vii că ești la domnul primar, eu mă duc la domnul prim-ministru. Fără nicio ezitare, o să fii dat afară. Să fii dat afară! Eu te-am pus director acolo, băi. Și nu tu îmi comanzi mie! (dă cu pumnul în masă) Ai fost numit politic, n-ai fost numit de Voica, pentru că el aici nu face legea în municipiul Satu Mare! Că m-am săturat.
Deci încă o dată, dacă te chem la mine și nu vii îți garantez că vei zbura! Și nu numai tu! Păi ce faceți voi, mă, voi faceți regula? Sau crezi că Voica îmi face mie regula? (nu se intelege)
N-am numit pe nimeni în glumă, dar ce, mă milogesc în fața lor? Nu mă milogesc. S-a terminat. S-a terminat. Deci să discutăm vorbe. Cine mai vrea să mergem împreună la muncă, mergem, care nu, acuma se ridică în picioare și pleacă.
Nu mai am nevoie de filfizoni. Că nu-s eu să-mi țin (neinteligibil) de râs. Față de toată lumea. Că nu se poate, domne. Că nu se poate pentru că oamenii ăștia Ponta si Dragnea nu merită bătaia asta de joc (neinteligibil) cu cine, cu Iohannis. Cine mă-sa e Iohannis? Ce-a făcut, domnule, ACL pentru voi, pentru oamenii din județul Satu Mare? Nimeni, nimic. Dar aici este o tactică cât se poate de nesimțită. Zona Oașului nu vă interesează. Credeți că vi se cuvine tot. Nu vi se mai cuvine nimic. În frunte cu domnul Ciocan. Ultima dată vă spun, dacă nu va implicați în Certeze, lăsați pe altul să se ocupe de Certeze. O spun în toate organizațiile. S-a terminat. Eu nu am nevoie să îndur atâta rușine din cauza unuia sau altuia. S-a terminat.
Deci nu se mai poate. Dacă vreți să lucrăm bine împreună, bine, dacă nu cu asta basta. Nu am nicio problemă, nu am niciun avantaj de când sunt președinte de organizație. Pierd ca un prost, și ca imagine pierd, și sănătate, pierd și bani, pierd de toate. Dar nu-mi pare rău, dar măcar să văd rezultate, domne, că îi respect prea mult pe oamenii ăștia, vin de patru ori într-un an de zile. Vine lumea și cere. Toată lumea se plânge (neinteligibil) .
Dar nu se mai poate. Deci chiar m-am săturat. O să merg acuma la București, o să-i spun exact situația și o să le spun fraților, despre asta e vorba. Dacă în municipiu nu poți să discuți cu nimeni, de asta s-a întâmplat ……(neinteligibil, sună un telefon), n-a vrut să ia măsuri dure acuma înainte că s-a gândit ……(neinteligibil). Dar mâine o să zic tot. Și mă duc la organizatțe, nicio problemă. Dar nu sunt eu slugă, măi, frate, dar ce credeți? Deocamdată mi s-a dat sarcina asta să conduc față de voi.
Cei care nu veți avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Județean și cât am posibilitate, nu o să primiți niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero, când se impart …(neinteligibil) zero și garantez că niciunul nu mai primește nimic. Stați și muriți, asta e viața.
Deja nu se mai poate. Trebuie să mă duc eu să mă milogesc ca un prost și să pun o groază în joc? Pentru ce? Ca sa vin aici să ce? Să mă fac de râs. Pentru că ăla doarme la amiază în loc să meargă în campanile electoral, alalalt în ziua votului stă și nu face nimica, mă duc la altul nimica. Unde ai fost, măi? Unde a fost …(neinteligibil) de la școală? Cum să fie la școală, mă? Eu ce-s, tâmpit? M-am dus și am vorbit cu omul nostru. … (neinteligibil) Să-ți spun ceva, de luni nu mai vine la școală, să se ducă să se odihnească. De luni, la revedere. Nu mai merge cu de-aste feluri. Și-o spun foarte clar. Toți directorii de deconcentrate care au fost numiți politic , directorii de școli, toți care au fost numiți politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă. S-a-ncheiat. Eu îmi asum pentru traba asta și plec și eu, nicio problemă, dar nu stau în fața voastră să mă fac de râs. Nu stau, s-a terminat.
Deci am hotărât în felul următor: la fiecare secție de votare vreau să văd doi oameni în fața secției de votare, din care să fie consilieri locali, în special dacă avem, să fie directori/profesori de școli, să fie poștașul din sat, să fie reprezentantul direcției sanitar-veterinare, nu-I aci, sunați-l să vină urgent. Deci asta spun, în fata secției de votare să fie la intrare doi oameni care să stea de vorbă cu omul: Bună ziua, bine ați venit, vă așteptăm să veniti să fiți de partea noastră și la revedere.
Dacă aveți probleme acolo … Vă garantez. Deci la fiecare secție de votare. Pe lângă asta trebuie să meargă din casă în casă să le spună la oameni în felul următor: oameni buni, nu facem voturi, nu ne gândim pentru comună, stăm degeaba. Le spuneți. Vă spun sincer, eu vă garantez, toți care vor pierde, eu nu vă ….(neinteligibil). Ăla care o pierdut cu mine nu se mai vede nu mai vede, de partidul ăsta vorbesc. De-aci încolo, iar eu la Consiliul județean în nici într-un caz.
Deci o să facem o schemă pentru asta, sâmbătă, duminica asta și duminica viitoare trebuie să aveți un reprezentant din fiecare localitate, în fiecare biserică din localități. Am vorbit cu preasfințitul, am vorbit cu toți popii. Exact cum vorbesc cu voi, așa am vorbit și cu ei și am spus la popi în felul următor: băi, oameni buni, s-o terminat. (neinteligibil) Dacă nu vreți să fiți de partea noastră, s-aduceți să votați cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc. La mine la ușa nu mai veniți. Le-am spus verde în ochi. S-a terminat. Fraților, NU, la revedere, și i-am spus la preasfințit, a spus presfințitul trimiți în fiecare localitate, în fiecare biserică un om, ăla să trimită SMS și-n localitatea la care n-o spus să votezi cu Ponta să nu-l văd. Dar nu se mai poate. Nu se mai poate.
Cum adica mă, dar ce pofte-s astea? Numa’cu mâna-ntinsă și noi ce să facem? S-o terminat. Deci preasfințitul o fost de partea noastră total. E un om extraordinar. Dar …..(neinteligibil) Și încă ceva, la toți popii dacă pierdem toate preotesele le dau afară din tot, la revedere. Le-am și spus. Toți au venit la mine să le pun preoteasa. S-a terminat. S-a pierdut, pleacă acasă. Meargă la mama dracului, nu mă interesează. Deci s-o terminat. Deci de-acum înainte intru până mă duc la…. Păi da ce suntem noi, mă, casă de binefacere, suntem proști? Nu mai suntem proști, am fost destul.
Este vina noastră, n-am făcut mobilizare. Nu ne-am dus la oameni, nu i-am rugat să vină la vot, eu am sunat la o grămadă, v-am sunat până mi-au sărit ochii. Am vorbit pe telefonul ăsta atât că dacă Doamne ferește, pierdem, sută la sută-mi iau gatul. Dar măcar mai completez cu ceva…..n-am nicio problemă. Că asta-i viața.
În duminica votului puneți în fiecare biserică să fie câte-un om de-al nostru. Ăla să aibă telefon și să ia legătura cu băieții noștri, să trimită SMS. Le-o spus sau n-o spus. Dac-o spus, e-n regulă. Nu se poate așa ceva. Și-atunci dacă în ziua votului, și vă repet, număr pe fiecare localitate când mă duc: doi în față secției de votare, da’care stau și discută cu oamenii, nu stau ca niște (neinteligibil) bete pe-acolo sau se duc să se-ncălzească cum s-or dus unii. Nu mai așa ceva. Că nu murim 10 ore sau cât trebuie să stăm acolo. Două persoane. Unde avem primar, prezență obligatorie a primarului, a viceprimarului, a managerului public, prezență obligatorie acolo să stea de vorbă cu oamenii. Și-a consilierului, am spus, consilierii, directorii de deconcentrate, tot. Și cei care vor fi puși acolo, dacă nu sunt puși acolo, am terminat-o.
..(neinteligibil) 20 de oameni, mă. 20 de oameni, toți pregătiți. Or umblat din casă în casă, or făcut ce-a trebuit. 20 de persoane or strâns cred și babele care umblă în patru labe. Așa se face, măi fraților! De aia sunt rezultate. Oamenii au dreptul să voteze. Trebuie să-i facem să voteze.
Tu trebuie să-i mobilizezi, să-i împarți, nu mă interesează, în toate localitățile, să împarți sever oamenii tăi pentru că am încredere în tine și am încredere în oamenii tăi. Nu știu cum vă aranjați, cum vă faceți, în fiecare localitate trebuie să avem 1,2,3,4, câți încap. Te rog. Deci am spus, în tot județul. Trebuie să prindem primăriile UDMR. Cei de la UDMR ne-au promis că vin cu noi. Ei sunt șmecheri, lucrează la două capete, dar nu funcționează. Vom avea în fiecare localitate câte un ungur de-al lor și unul de-al nostru. Și vom sta să vedem ce vor să facă. De asemenea, din momentul în care am bătut palmă cu ei și le cerem același lucru în biserică trebuie să meargă în biserică (neinteligibil). Nu mai merge așa. Nu mai avem ce face. Vom avea oameni în fiecare biserică ungurească. Asta e etapa a doua, după ce s-a vorbit preotul cu ei. Și vom avea om care să asculte predică în biserică. Și tot așa. Am spus clar. Dacă așa stă treaba, domnul primar din ..(neinteligibil) îmi dau cuvântul meu de onoare, îi fac acolo stațiune cum n-o fost niciodată ……(ininteligibil). Și-i spun primarului din Sodun să cauți teren între … pentru o stațiune și-ți fac o stațiune termală cum nu există în județul Satu Mare. Uite, ……suntem nerecunoscători.
Nu mai vorbesc de directorii de deconcentrate. Măi, oameni buni, am fost și-acuma, mi s-o cerut, am dat note explicative cum au fost numiți directori, am dat dosare la DNA,frumos, zice că eu i-am numit. Nu, ministerele îl numește . Dar voi n-aveți obligații față de nimeni? Numai voi? Față de voi au obligații toți? Nu există așa ceva. Nu există. Uite, eu îmi asum și după această campanie crezi că nu știu care ce miscă? Eu vă garantez că jumătate la revedere. Ca să știți de la mine. Nu mai merge. Nu puteți să mă păcăliți. În asta intra și ceilalți care-s numiți așa cum îs numiți. Vă spun un lucru: controlul în Consiliul Local Satu Mare îl am eu. Nu-l are nimeni. Și nu v-or schimbat munca pentru că n-am vrut eu. Că nu l-am lăsat pe altul și pe ăsta, pe Cozma, să-l schimbe c-or vrut să-l schimbe. Nu primarul deține controlul,eu dețin. Și-n momentul în care eu am spus că îl schimbăm, îl schimbăm. În momentul când spun că nu mai trece niciun proiect, nu mai trece niciun proiect.
Păi, stați un pic, fratilor, chiar credeți că-s aici pe post de slugă? Pe post de păpușă? Acum să fiu corect și domn că nu am cum să stric atmosfera în partid? Da’stați un pic. Nu sunt subalternul domnului primar. Nici a domnului Roica, nici a domnului celălalt. Deocamdată, politic eu conduc partidul ăsta. Când vor conduce ei, ceea ce nu va fi niciodată, că era vai și-amar de partidul ăsta. Era praf și pulbere. La fel cum e organizația municipală, la fel cum e primăria, la fel cum îs toate. Așa era”
Contactat de Gândul, el s-a declarat foarte nemulțumit, pentru că nu a crezut că va pierde.
„Sunt nemulțumit că am avut sub scorul lui Iohannis, aș fi dorit să fim noi pe primul loc”, spune Mircea Govor.
El a admis că a avut o întâlnire cu primarii, viceprimarii și aleșii locali din județ, dar a negat că i-ar fi implicat în campania electorală și pe șefii de deconcentrate din județ, iar despre înregistrare a spus că „probabil” este o „făcătură a cuiva”. Cu toate acestea, inspectorul școlar general Claudiu Mondici a confimat că a participat pe 4 noiembrie la ședința PSD. El a declarat că, de fapt, a fost vorba de o ședință de analiză a rezultatelor și că nu s-a simțit amenințat.
Întrebat despre discuțiile purtate cu preoții din județ, Govor a susținut că nu le-a impus acestora pe cine să susțină în campania electorală, dar „fiecare om știe ce are de făcut, cum îl trage inima și conștiința”.
Liviu Dragnea a discutat cu toți șefii de organizație din țară despre rezultate de la alegeri, iar în week-end-ul trecut s-a deplasat la Satu Mare pentru a evalua situația din județ.
Sursa: mediafax.ro