Est News

Marfă de jumătate de miliard confiscată de polițiștii de frontieră

Polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliție de Frontieră Fălciu au descoperit pe timpul unor misiuni specifice mai multe bunuri de larg consum pentru care nu au putut fi prezentate documente de proveniență.

Alaltăieri, între orele 11 – 13, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Fălciu/ITPF Iași, pe timpul executării unor misiuni specifice de supraveghere și control în zona de competență, au oprit, pe raza localităților Murgeni și Rânzești, trei autoutilitare conduse de cetățenii români Emil R., Valentin T. și Sorin P, care transportau diferite bunuri în vederea comercializării.

Existând suspiciuni cu privire la actele de proveniență a mărfurilor, persoanele și mijloacele de transport au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Fălciu pentru continuarea cercetărilor. În urma verificărilor specifice efectuate lucrători, s-a constatat că pentru o parte din mărfuri, două din cele trei persoane nu aveau documente de proveniență, iar una dintre societățile comerciale reprezentată de una dintre persoane era radiată din Registrul Comerțului.

Bunurile în valoare de 49.174 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei trei bărbați au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 15.000 lei. (Roxana NĂSTASĂ)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version