Est News

Potaissa Turda 25 (11) – 25 (10) HC Vaslui – Handbaliștii vasluieni au făcut egal la Turda

După o înfrângere acasă cu Minaur, HC Vaslui a ratat, sâmbătă, o victorie importantă la Turda, cu echipa de pe locul al treilea din sezonul trecut, Potaissa, reușind însă, o remiză.

Meciul a debutat bine pentru formația vasluiană, ocupantă a locului 11 în clasament, care, în primul sfert de oră, a reușit să se distanțeze de gazde la patru goluri, tabela arătând 9-5. Scorul de pe tabelă s-a păstrat până în minutul 22, timp de șase minute niciuna dintre formații nereușind să înscrie vreun gol. Gazdele și-au revenit apoi, în timp ce vasluienii au avut parte de 13 minute negre, în care n-au înscris deloc, fapt pentru care finalul primei reprize n-a fost în avantajul echipei pregătite de Leonard Bibirig, marcând un singur gol și încasând șase.

Nici la începutul celei de-a doua reprize, handbaliștii vasluieni n-au reușit să-și intre în ritm, astfel că scorul de la pauză, 11-10 pentru gazde, a capatat proporții. Turda a luat un avans de patru goluri, scorul fiind de 14 la 10.

Vasluienii au venit în trei rânduri la două goluri diferență, ultimele șase minute fiind de-a dreptul incendiare. Pasul decisiv s-a făcut însă, cu patru minute înainte de final, când elevii lui Leonard Bibirig și Laurențiu Cozma au preluat conducerea, scor 24-23.

Din păcate, HC Vaslui n-a mai avut forța de a termina învingătoare, astfel că s-a întors acasă cu un punct, partida terminându-se la egalitate, scor 25-25.

Pentru Vaslui au marcat: Hagiu 5, Stan 5, G. Bujor 4, S. Ignat 3, M. Ignat 2, Bejinariu 2, Rosu 2, S. Iacob 1, M. Bujor 1. În etapa următoare, HC Vaslui va sta. (Roxana NĂSTASĂ)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version