Est News

Ce planuri are noul președinte al României. Cum a răspuns Klaus Iohannis la cele 20 de întrebări adresate de ZF

1. Veti mentine cota unica la 16%?

În mod clar sunt susținătorul ferm al menținerii cotei unice. Și nu doar atât. La aceste alegeri prezidențiale se dă și o bătălie pentru cota unică de 16%. Introducerea ei a fost o măsură care a schimbat semnificativ mersul economiei românești, poate cea mai importantă în acest sens în ultimele decenii. Dar în condițiile în care PSD va avea toate instrumentele puterii este limpede că va merge spre o cotă progresivă de impozitare.

Am văzut și chiar am fost surpins că și domnul Tăriceanu s-a arătat dispus să renunțe la cota unică. Mă întreb cum va explica dânsul electoratului său, celor care l-au susținut poate tocmai pentru că au crezut în cota unică, abandoarea acesteia și cum se va face purtătorul de cuvânt al creșterilor de taxe pentru domnul Victor Ponta.

În perioada 2013 -2014 premierul Ponta a încercat de 6 ori să facă schimbări majore în fiscalitate, dar PNL s-a opus inclusiv cu amenințarea de a ieși de la guvernare.

Pe fond, sunt din ce în ce mai îngrijorat de perspectivele economice ale anului 2015. Victor Ponta a cheltuit foarte mulți bani publici în această campanie și a făcut promisiuni pentru anul viitor la fel de multe. Nu ne-a spus însă de unde ia banii. Iar faptul că refuză să vină cu un buget este și ilegal și periculos pentru economie. La cum arată lucrurile azi, în 2015 ne așteaptă creșteri de taxe și impozite. Nu o spun eu, ci este avertismentul Comisiei Europene.
Eu cred că România are nevoie de relaxare fiscală și de un ansamblu de măsuri economice care să redinamizeze economia, să încurajeze investitorii, să ofere un cadru predictibil și stabil.
În acest sens nu este necesară doar menținerea competitivității fiscale la nivel de cotă unică, dar este necesară și reducerea TVA-ului la 19% (22 de alte țări europene au un TVA mai mic decât România) și simplificarea sistemului fiscal. Timpul pierdut de cetățeni și companii pentru a satisface sarcinile fiscale este printre cele mai mari din lume.
2. Veți majora salariile profesorilor si ale medicilor? 
Klaus Iohannis:
Cu siguranță îmi doresc acest lucru și vreau să construim o Românie prosperă, în care performanța este răsplătită, iar prioritatea pentru educație și sănătate se reflectă și într-o creștere a finanțării și a salariilor în domeniu.
În primul rând este însă nevoie de o schimbare de sistem și de abordare. Trebuie regândit sistemul de salarizare, și în ceea ce îi privește pe medici și personalul medical și în ceea ce îi privește pe profesori. Va trebui să avem o dezbatere dacă folosim aceeași grilă de salarizare unică și pentru medici și pentru profesori și pentru funcționarii din aparatul de stat sau construim sisteme diferite, care în cazul medicilor și profesorilor să țină cont de specificul acestor activități și să încurajeze performanța.
Aici avem nevoie de soluții mai curajoase un pic, nu doar de promisiuni că vor crește salariile și mai ales nu doar de promisiuni în campanie electorală. În aceste două sisteme este nevoie de un anumit tip de flexibilitate, în funcție de performanță. De pildă, am putea găsi o modalitate de a stimula un profesor care are olimpici internaționali și un procent mare de promovabilitate la bacalaureat în raport cu unul care nu are nici una nici alta. În cazul medicilor, sunt criterii care pot fi găsite: cantitatea și calitatea actului profesional, dacă este solicitat la un număr de operații mai dificile, dacă are un prestigiu profesional recunoscut.
Menținerea egalitarismului în aceste sisteme nu poate încuraja performanța, dar pe aceste teme este o dezbatere de organizat. Nu președintele decide politicile, dar eu ca președinte voi iniția și media aceste dezbateri.
Este umilitoare promisiunea aruncata in campanie de catre Premierul Ponta de a creste cu doar 100 de lei brut salariul medicilor incepand cu 1 ianuarie 2015. Este ca pe vremea lui Ceaușescu, mai dăm ceva, nu de această atitudine au nevoie medicii și profesorii.

3. Veti schimba Constitutia pentru a da puteri mai mari presedintelui?

Klaus Iohannis:

Voi cere reluarea procesului de revizuire a Constituției, de modernizare a ei, nu pentru a da puteri mai mari președintelui, ci pentru a clarifica niște aspecte.

În primul rând, doresc deschiderea subiectului cu privire la imunitatea celor aleși în funcții de demnitate publică. Am afirmat că doresc să renunț la imunitate. Nu cred că Președintele trebuie să se bucure de o imunitate specială. Această regulă trebuie discutată și pentru parlamentari, ei trebuie protejați exclusiv în ceea ce privește opiniile și declarațiile politice, nu cercetarea penală.

În raport cu atribuțiile președintelui, nu cred că litera Constituției este problema, ci respectarea spiritului ei. Am spus și repet: eu vreau să conectez Președintele României cu spiritul Constituției. Președintele trebuie să medieze conflictele între puterile statului, dar mai ales conflictele dintre stat și cetățeni. Prin rolul său constituțional și simbolic, Președintele trebuie să fie un etalon de seriozitate, responsabilitate și conduită publică.

4. Veti face un centru unic de achizitii pentru industria serviciilor IT&C?

Klaus Iohannis:

Domeniul IT&C este un domeniu strategic pentru economia României, printre puținele unde avem performanță. Totuși, am văzut în ultima perioadă că pericolul corupției la cel mai înalt nivel pândește peste tot. Dosarele de corupție care au apărut în ultima vreme,în care sunt implicate firme mari din domeniu și nume grele din politică arată că este necesară o modificare a legislației privind achizițiile publice.

Soluțiile, însă pot fi mai multe, nu doar realizarea unui centru unic de achiziții pentru industria serviciilor IT&C. Trebuie să fim atenți să nu transformăm fără să vrem o soluție într-o problemă.

5. Veti majora pensiile?

Klaus Iohannis:

Tema aceasta a fost foarte sensibilă în această campanie, din cauza minciunilor grosolane și a fluturașilor otrăviți pe care PSD i-a răspândit prin țară. Au speriat din rațiuni electorale pensionarii mințind că eu voi tăia pensiile. Mi se pare inadmisibil să te folosești de necazul oamenilor și de problemele lor în felul acesta în campanie.

Eu nu numai că nu voi tăia pensii, ci proiectul meu pentru România va face posibil un nivel de prosperitate și dezvoltare care să permită creșteri de pensii.Voi fi garantul că drepturile pensionarilor sunt respectate și că incompetența guvernanților nu se răsfrânge asupra lor.

Cresterea sustenabila a pensiilor va fi posibila prin dezvoltarea economiei si prin regandirea sistemului de pensii.Este important de mentionat ca venitul disponibil al pensionarilor a scazut in ultimii 2 ani prin impactul pe care l-au avut cresterile de taxe si impozite.

6. Ce program de privatizari listari la bursa de la Bucuresti aveti?

Klaus Iohannis:

Bursa este un barometru sensibil al economiei. Arată starea de sănătate a marilor afaceri. Cred că trebuie investit în Bursă pentru a deveni competitivă la nivel regional. Pierdem mult în fața burselor din Polonia, Ungaria, Cehia. Trebuie să fim mai dinamici și să avem mai mult curaj pentru a accepta piața de capital ca actor esențial în economia românească, nu doar ca slogan, ci ca o realitate.

Însă președintele nu poate să aibă un program al său de privatizări pentru economia românească. Cine spune că va privatiza cutare sau cutare întreprindere, de fapt confundă atribuțiile președintelui cu cele ale guvernului. Însă, ca viziune economică, susțin o abordare fermă de deschidere către piață, către capitalul privat, străin și românesc, atât cât este el.

Deocamdată, remarcăm eșecurile majore pe care actualul guvern le-a înregistrat în materie de privatizări. Cazul Oltchim a fost mai degrabă un joc politic decât o politică de privatizare, un joc nefast pentru miile de familii care depind de soarta combinatului. Apoi, privatizarea CFR Marfă a arătat, de asemenea, incapacitatea guvernului de a și face ceea ce pretinde că vrea.

Este clar că economia noastră suferă din lipsă de disciplină financiară și guvernanță corporatistă. De exemplu, sectorul companiilor de stat avea în 2013 arierate de peste 3,5% din PIB, iar datoriile restante către bugetul general consolidat erau peste 11 miliarde lei în decembrie 2013. De aici ar trebui început, prin introducerea de rigoare și disciplină, inclusiv prin privatizare, în sectorul întreprinderilor de stat.

Nu se pot instraina active ale statului roman pana cand nu se realizeaza o restructurare prealabila si o evaluare profesionistă.

7. In ce tara veti face prima vizita in calitate de presedinte?

Klaus Iohannis:

În primul rând trebuie să vedem dacă există un calendar de deplasări care țin de angajamentele externe ale României și care trebuie onorat. Dar cred că prima destinație trebuie să fie Bruxelles, pentru că România este membru al Uniunii Europene.

A doua destinație va fi în mod cert Chișinăul.

8. Cum veti sustine initiativele antreprenoriale si afacerile mici de familie?

Klaus Iohannis:

Prin reduceri de taxe, inclusiv TVA, prin eliminarea unor dări deja existente și o legislație mai permisivă pentru înființarea companiilor, PFA-urilor și a PFI-urilor.

Totodată, sunt foarte mulți bani europeni care pot fi investiți în proiecte naționale și locale în domeniul antreprenoriatului. Evident, nu au fost și nici nu sunt folosiți acești bani.

Eu cred că în mediul rural trebuie să gândim o strategie serioasă și inteligentă de promovare a antreprenoriatului, în special în domeniile turism, agricultură și produse bio.

Așa cum a publicat, de altfel, chiar Ziarul Financiar, pe primele 3 trimestre din 2014, înființarea de firme se situează la cel mai mic nivel din ultimii 7 ani. Pe primele 3 trimestre din 2014 s-au înregistrat doar 79 de mii de societății, comparativcuaceeașiperioadădin 2013 cânds-auînregistrat peste 100 de mii. Așadar, niciînprivințaantreprenoriatuluiperspectivele nu sunttocmaifericite.

9. Cand vor comunica bazele de date ale institutiilor pentru scaderea birocratiei?

Klaus Iohannis:

Aceasta este o chestiune care ține de organizarea guvernamentală, nu de rolul președintelui. Eu pot doar să vă spun că îmi doresc ca în țara mea, indiferent dacă vorbim de un om de afaceri, bugetar, pensionar, să poți primi informații complete și eficiente de la orice instituție publică. Nu este normal ca un om să se plimbe prin șapte birouri și pe la trei adrese diferite ca să rezolve o problemă administrativă măruntă. Această situație nu mai ține de chestiuni tehnice sau politice, ci de respectul față de cetățeni.

10. Cand veti confisca toate averile ilegale, iar ANAF va deveni noul DNA?

Klaus Iohannis:

Nu aș amesteca lucrurile aici. ANAF nu va fi niciodată noul DNA. Face parte din puterea executivă și nu este o autoritate în cadrul puterii judecătorești.

Totuși, ce îmi doresc eu este ca ANAF să fie scos de sub influența politică a unui partid sau altul, a unui politician sau altul, în funcție de cine ajunge la putere.

ANAF are o misiune foarte grea și doar un ANAF necontrolat politic poate să o realizeze: să distrugă fenomenul de evaziune fiscală din România, prin care bugetul de stat pierde enorm, bani pe care i-ar fi putut utiliza pentru a mări venituri și a face investiții în viitorul nostru.

După datele oficiale, evaziunea fiscală se ridică la peste 16% din PIB, ceea ce înseamnă peste 100 miliarde lei. Dacă în următorii 1-2 ani s-ar putea anihila marea evaziune fiscală, care afectează domenii și piețe binecunoscute, atunci bugetul va avea bani si pentru reducerea impozitelor, dar și pentru finantarea decentă a sistemelor publice.

În ceea ce privește confiscarea averilor ilegale, este bine că avem o Lege care reglementează confiscarea extinsă a averilor pentru anumite infracțiuni. Acum e o problemă de aplicare a legii, să vedem că ea produce efecte cu adevărat.

11. Veti face un audit al privatizarilor in Romania?

Klaus Iohannis:

Nu este atributul meu ca Președinte și  nici nu am instrumente pentru a face acest lucru. Pot însă solicita Guvernului și Parlamentului să demareze un asemenea proces, cu insistență asupra verificării respectării condițiilor de post-privatizare. Acolo sunt, din punctul meu de vedere, principalele probleme.

12. Ce planuri aveti pentru „repatrierea“ romanilor care au plecat la munca in strainatate? 

Klaus Iohannis:

România pe care vreau eu s-o construiesc este o Românie a prosperității și respectului, care oferă oportunități și șanse de viitor. Atunci când economia României va fi una dinamică, care stimulează inițiativa pentru a crea locuri de muncă, românii nu vor mai fi nevoiți să plece în străinătate din lipsă de opțiuni. Semnalul cel mai puternic pe care îl putem da românilor plecați în afară este acela că lucrurile începe să se facă bine și în România. Dar pentru aceasta este nevoie de o schimbare totală de abordare, de o schimbare a modului în care s-a făcut politică și s-a guvernat în această țară.

13. Cum veti incuraja natalitatea astfel incat Romania sa aiba un spor natural pozitiv?

Klaus Iohannis:

În programul meu, România lucrului bine făcut, am abordat în mod special problema demografică, pe care cu toții o cunoaștem, dar în legătură cu care nu a existat niciodată o dezbatere serioasă din care să rezulte soluții. Sunt state în lume, Franța de exemplu, care s-au confruntat cu această problemă și printr-un efort constant și prin politici pe termen lung au reușit să o rezolve. Așadar, cred că este nevoie de un complex de politici care țin de educație, de sănătate, de zona socială, dar și politici economice prin care să răspundem acestei provocări. Avem nevoie de o economie competitivă, de o îmbunătățire a stării de sănătate a populației, de o educație care să ofere șanse de viitor, de un sistem de pensii sustenabil dacă vrem să răspundem eficient acestei provocări. Până la urmă depopularea României pe termen lung ar fi eșecul nostru ca țară.

Există, sigur, și măsuri concrete pe care le-am propus în programul meu și pe care le voi supune dezbaterii publice, cu toți actorii politici și sociali. Mă refer, spre exemplu, la creșterea accesului la servicii de grădiniță și creșă, la creionarea unui sistem de deduceri personale pentru cei care realizează venituri în mod legal și au copii în îngrijire, la o politică centrată pe copil și pe viitorul lui, nu pe copil ca subiect de asistență socială.

14. Veti mentine reducerea CAS cu 5% la angajator? Daca da, cum veti acoperi deficitul bugetar creat in 2015?

Klaus Iohannis:

Reducerea CAS a fost una dintre măsurile fiscale pe care PNL le-a susținut și când s-a aflat la guvernare. PSD nu a dorit în mod real introducerea acestei măsuri, care putea fi pregătită încă din 2013. Dar a recurs la ea mai degrabă ca la o măsură electorală.

Problema este însă că în acest moment guvernul nu are nici măcar un draft de buget, nu știm ce se va întâmpla cu această măsură, dacă ea va putea fi menținută sau nu și care este gândirea guvernului pentru 2015.

15. Ce masuri aveti pentru modernizarea mediului rural?

Klaus Iohannis:

Agricultura poate deveni un reper într-o Românie a lucrului bine făcut și un motor de creștere economică. Pentru a ajunge aici trebuie să pornim de la a conștientiza potențialul și a face ca agricultorul, fermierul român să devină un pion important în arhitectura economiei românești.

Eu văd modernizarea agriculturii românești legată de mai multe direcții. Una dintre ele este rezolvarea durabilă a problemei proprietății, consolidarea regimului de proprietate funciară. Aceasta presupune și un cadru legislativ care să reglementeze piața funciară într-o formă coerentă, unitară și simplificată, înseamnă și finalizarea lucrărilor de cadastru. Un alt aspect esențial îl reprezintă atragerea de investiții. Cred că trebuiem să găsim soluții pentru a sprijini, prin toate tipurile de instrumente – fiscale, legislative, financiare – atragerea de investiții majore în agricultură, căci competitivitatea agriculturii trebuie să se bazeze pe capitalizare și acces facil al agricultorilor la finanțare. Trebuie să ne uităm, de asemenea, la dezvoltarea unui sistem modern de irigații. Iar în această privință, este absolut necesară modernizarea infrastructurii de irigații din fonduri structurale în perioada 2014-2020.

La nivel european, avem nevoie să apărăm și să promovăm interesele agriculturii românești. România poate deveni numărul 1 în UE în privința agriculturii ecologice. Acesta poate fi un obiectiv de țară pe care să ni-l asumăm.

16. Ce autostrada veti sustine si in ce an o veti termina?

Klaus Iohannis:

Pot să susțin ideea unei autostrăzi, dar nu eu ca președinte încep sau termin o autostradă. Ca Președinte voi spune însă că povestea autostrăzilor în România tinde să devină o rușine națională. Este inadmisibil să avem mii de kilometri pe hârtie și promisiuni peste promisiuni, idei peste idei și aproape nimic în practică. Voi cere Guvernului și partidelor politice să creeze un acord în jurul acestei teme. Până la urmă nu putem să o luăm de la capăt cu fiecare guvernare.

Noi trebuie să ne racordăm la marile culoare europene, să legăm toate regiunile României între ele și mai departe cu Europa și să folosim oportunitățile de finanțare europeană.

17. Ce faceti pentru a curata sectorul public de incompetenti?

Klaus Iohannis:

În primul rând trebuie o legislație clară, criterii de promovare clară și o delimitare limpede între ceea ce înseamnă funcția publică și funcția numită politic. Trebuie să punem capăt ipocriziei din administrație, unde se intră pe bază de carnet politic de partid după care se invocă așa-zisul profesionalism.

18. Ce veti face pentru a imbunatati rata de promovare la bacalaureat?

Klaus Iohannis:

În momentul de față, avem câțiva indicatori care arată că sistemul nostru educațional este prost conceput. Rezultatele catastrofale de la bacalaureat sunt expresia unui învățământ preuniversitar fundamental greșit structurat, care lasă fără direcție jumătate dintr-o generație. Creșterea calității și performanței unui sistem educațional presupune, pe de-o parte, o motivație imediată și, pe de altă parte, o perspectivă îndelungată, pornind de la un obiectiv.

Este nevoie de o schimbare de filozofie. Etapa preuniversitară trebuie să devină suficient de consistentă, dar nu bazată exclusiv pe acumulare  de informații, ci pe o formulă care să îmbine în mod creativ teoria cu practica și care oferă opțiuni diferite de ieșire în funcție de abilități și competențe.

19. Cum opriti dezastrul din sistemul public de sanatate?

Klaus Iohannis:

Atunci când vine vorba despre marile sisteme publice, despre sănătate și educație, trebuie să ne așezăm la masa dialogului și să cădem de acord cum vrem să arate acestea și unde vrem să ajungem, trebuie să venim cu o viziune pe termen lung. Sănătatea va fi una dintre prioritățile mandatului meu. Eu ca președinte nu vin să impun o anumită politică, dar am o responsabilitate în raport cu chestiunile de sănătate publică și voi fi inițiatorul și mediatorul unei dezbateri despre sănătate ca investiție în viitor.

Eu cred că sectorul sanitar are nevoie de o creștere a finanțării în primul rând. Iar pentru acest lucru este nevoie de un consens politic. Dacă vă uitați la țările europene, chiar la unele vecine, există o legătură directă între gradul de dezvoltare al unei țări și investiția în sănătate și modul în care privesc sistemul sanitar. Acesta ar fi un pas esențial, dar nu este suficient de unul singur. Trebuie să decidem împreună nu doar să alocăm mai mulți bani, ci în ce anume investim – de exemplu investim în prevenție, investim în dotări, investim în modernizarea spitalelor, în creșteri de venituri. Toate acestea sunt importante. Și în fine, creșterea finanțării trebuie însoțită și de mecanisme de management, de control și sancțiune mai riguroase pentru a ne asigura că banii publici sunt cheltuiți eficient în serviciul pacientului. Altfel „pacientul în centrul sistemului” rămâne doar o teorie frumoasă. Eu vreau ca ea să devină realitate.

20. Ce aveti de gand cu Republica Moldova?

Klaus Iohannis:

Eu cred că parcursul european al Republicii Moldova trebuie să fie o prioritate națională. Am vorbit în programul meu chiar de nevoia unui „nou Snagov”, adică a unui cadru consensual în care trebuie asumată tema Republicii Moldova.

Între cele două state există o relație specială, dată de comuniunea de limbă, istorie, civilizație. Este o relație unică la nivel european. În raport cu Republica Moldova există două teme – integrarea europeană și reunificarea. Cele două nu trebuie contrapuse, dimpotrivă. Prioritatea numărul unu este sprijinirea Moldovei pentru integrarea în Uniunea Europeană. Iar în ce privește reunificarea, aceasta este o alternativă pe care doar Bucureștiul o poate oferi și Chișinăul o poate accepta. Dacă cetățenii Republicii Moldova doresc reunificarea, nimeni nu îi poate opri să o facă. Aceasta este în esență consecința ultimă a relației speciale dintre cele două state.

Sursa: zf.ro

Exit mobile version