Est News

Războiul dintre CL Șuletea și Chevron se va rejudeca la Suceava

Curtea de Apel Suceava a dispus rejudecarea procesului dintre Prefectura Vaslui și Consiliul Local Șuletea, care emisese o hotărâre pentru interzicerea exploatării gazelor de șist menținută de Tribunalul Vaslui.

Curtea de Apel Suceava a judecat recursul formulat de Prefectura Vaslui față de decizia Tribunalului Vaslui, care a dat câștig de cauză Consiliului Local Șuletea în problema int. Acesta interzisese, prin hotărâre, explorarea și exploarzicerii exploatării gazelor de șist pe teritoriul comunei. Inițial, recursul s-a judecat la Curtea de Apel Iași, dar a fost strămutat la Curtea de Apel Suceava, care, la primul termen, a admis cererile de intervenție accesorie ale Chevron România Exploration and Production SRL și Asociației Salvați Bucureștiul. Curtea de Apel Suceava a admis, luni, recursul și cererea de intervenție accesorie formulată de Chevron România Exploration And Production SRL, a dispus casarea sentinței Tribunalului Vaslui și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Suceava, care va soluționa și cererile de intervenție accesorie. Decizia este definitivă.

Tribunalul Vaslui a dat câștig de cauză, în noiembrie 2013, Consiliului Local Șuletea și altor două consilii locale din județ care au interzis explorarea și exploatarea gazelor de șist pe teritoriul comunelor, după ce hotărârile autorităților locale au fost atacate în instanță de Prefectură.

Practic, magistrații vasluieni au considerat legale hotărârile consiliilor locale, pe motiv că resursele minerale „gaze de șist” nu au fost declarate de interes național în Legea petrolului.

„Deși Prefectura a învederat faptul că doar statul este singurul care poate avea în proprietate resursele, instanța reține că aceste resurse la care se face referire, respectiv gazele de șist, încă nu au fost identificate pe teritoriul comunei, nu se cunosc suprafețele de teren care ar avea în subsolul lor aceste zăcăminte și nici nu au fost declarate de interes național, așa cum se prevede în Legea 213/1998, pentru ca singurul care poate dispune de ele să fie statul”, se arată în motivarea instanței de judecată.

Prefectura Vaslui a câștigat, la începutul lunii octombrie, la Curtea de Apel Iași, procesul cu Consiliul Local Pogana, unul din cele trei consilii locale din județ care au avut câștig de cauză la instanța de fond pe tema interzicerii explorării și exploatării gazelor de șist, magistrații ieșeni admițând astfel recursul instituției vasluiene.

Astfel, magistrații ieșeni au casat hotărârea instanței de fond și au admis cererea Prefecturii Vaslui, de anulare a hotărârii CL Pogana privind interzicerea explorării și exploatării gazelor de șist în comună.

„În fond, admite cererea de anulare a prevederilor articolului 1 din Hotărârea nr. 10 din 28 februarie 2013, în partea care interzice explorarea-dezvoltarea-exploatarea gazelor de șist, prin metode neconvenționale, în măsura în care această interdicție s-ar aplica terenurilor ce nu fac parte din patrimoniul comunei Pogana, județul Vaslui”, se arată în motivarea, pe scurt, publicată de Curtea de Apel Iași.

Prefectura a câștigat la Tribunalul Vaslui alte 12 procese intentate consiliilor locale care au interzis explorarea și exploatarea gazelor de șist pe teritoriul comunelor respective. CL Pungești și CL Băcani au fost singurele care au făcut recurs la sentințele instanței vasluiene.

În procesul cu CL Băcani, Curtea de Apel Iași a dispus, în urmă cu mai puțin de o săptămână, rejudecarea cauzei, cu consultarea unor geologi de la Facultatea de Geografie și Geologie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași.

Compania Chevron deține patru acorduri de mediu în județul Vaslui pentru explorarea gazelor de șist, în localitățile Siliștea – Pungești, Păltiniș – Băcești, Popeni – Găgești și Puiești. De asemenea, compania petrolieră a obținut, în baza acordului de mediu și a altor avize de la alte autorități, și două autorizații de construire pentru amenajarea platformelor pe care sunt sau urmează a fi montate sondele de explorare de la Siliștea – Pungești și Puiești.

Chevorn a început în luna mai lucrările de foraj în comuna vasluiană Pungești, explorare finalizată în vara acestui an. Compania petrolieră a prelevat probe de sol și așteaptă rezultatul analizelor de laborator prin care se va stabili dacă zăcământul este unul rentabil pentru a fi exploatat prin metoda fracturării hidraulice. (A.S.)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version