Est News

Alina Bica, reținută pentru 24 de ore pentru abuz în serviciu. Șefa DIICOT a făcut parte dintr-o comisie care a aprobat despăgubiri pentru un teren supraevaluat

Alina Bica a fost reținută de DNA pentru abuz în serviciu, într-un dosar privind o despăgubire ilegală făcută de o comisie din ANRP din care actualul procuror-șef al DIICOT a făcut parte.

Secția de procurori a CSM s-a reunit, joi seară, pentru a discuta solicitarea DNA de reținere și arestare a Alinei Bica și au încuviințat reținerea și arestarea la domiciliu.

Bica va fi prezentată la instanța supremă pentru luarea măsurii preventive.

În același dosar, procurorii anticorupție au pus în mișcare acțiunea penală și i-au reținut pentru 24 de ore pe Lăcrămioara Alexandru și pe Dragoș Bogdan.

Cei trei sunt acuzați de abuz în serviciu, după ce Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP din care au făcut parte a acordat o despăgubire pentru un teren supraevaluat din Capitală.

Pe 15 octombrie 2014, Direcția Națională Anticorupție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție, în legătură cu reconstituirea unui drept de proprietate asupra unui teren agricol, în suprafață de 13,0535 ha, situat în București, zona Plumbuita, sector 2.

Potrivit procurorilor, la data de 15 martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, din care făceau parte Alina Bica, Lăcărmioara Alexandru și Dragoș Bogdan, a aprobat raportul de evaluare a terenului de 13 ha din Capitală cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției.

Astfel, membrii comisiei, luând la cunoștință de concluziile raportului de evaluare a terenului, nu au constatat că expertul evaluator a supraevaluat terenul respectiv, de la 113.954.741 lei (valoare reală) la 377.282.300 lei (valoarea unui teren asemănător situat într-o zonă centrală a Capitalei).

Aceștia ar fi fost conștienți însă că terenul era supraevaluat, aspect ce reiese și din faptul că, anterior, în ședința din 24 februarie 2011, când dosarul respectiv mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea ședință, fiind solicitată participarea evaluatorului și întocmirea unui scurt istoric al dosarului, mai notează anchetatorii.

După emiterea deciziei de despăgubire, la data de 15 martie 2011, oamenii de afaceri, beneficiari ai drepturilor litigioase asupra terenului din anul 2010, au obținut titluri de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea, listat la bursă din data 25 ianuarie 2010, în cuantum de 377.282.300 lei, echivalentul a 89.426.189 euro (755/metru pătrat).

Prin îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuțiilor de serviciu, de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost produs statului român un prejudiciu în valoare de 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro), reprezentând supraevaluarea, concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase, mai spun procurorii.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că cel despăgubit pentru acest teren ar fi Gheorghe Stelian, un apropiat al lui Dorin Cocoș.

Consiliul Superior al Magistraturii, care avizează percheziționarea și măsurile preventive în cazul magistraților, nu a făcut niciun fel de precizare despre o eventuală solicitare din partea DNA referitoare la Bica.

Bica a fost recent în atenția publică, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, după ce a apărut într-o serie de fotografii alături de Elena Udrea, la Paris. Fotografiile respective au apărut, timp de câteva ore, pe un site, unde nu au mai putut fi apoi accesate.

Alina Bica este șefa DIICOT din mai 2013, fiind numită la propunerea ministrului interimar al Justiției de atunci, premierul Victor Ponta.

În septembrie 2012, numele ei era vehiculat pentru funcția de procuror general. Tot atunci, în presă a fost publicată o convorbire telefonică interceptată pe care aceasta ar fi avut-o cu fostul șef al ANAF Sorin Blejnar, discuție în care Bica se interesa de funcția pe care urma să o ocupe la ANAF o cunoștință a ei.

Sursa: mediafax.ro

Exit mobile version