Secretarul general al ONU Ban Ki-moon i-a îndemnat luni pe israelieni și palestinieni „să se îndepărteze de prăpastie” și să se întoarcă la masa negocierilor până când nu e prea târziu.
„Popoarele israelian și palestinian împărtășesc un destin comun pe un pământ comun. Nu se pune problema de a elimina pe unul sau pe celălalt”, a subliniat Ban Ki-moon în fața unui comitet al Națiunilor Unite pentru drepturile palestinienilor.
El a îndemnat „toate părțile să se îndepărteze de prăpastie și să găsească o cale a păcii înainte ca speranța și timpul să se risipească”.
Aceste declarații au fost făcute în contextul creșterii îngrijorării la nivel internațional în urma reescaladării violențelor în Ierusalimul de Est. Absența unor perspective privind pacea și continuarea procesului de colonizare de către Israel reduc speranțele în vederea ajungerii la o soluție a două state promisă de ONU, în care Israelul și noul stat Palestina ar urma să coexiste.
Potrivit lui Ban, israelienii și palestienii par „să fie pe cale de a pierde orice simț al contactului”. „Cand se va ajunge acolo, nu va mai fi foarte departe de prăpastie”, a avertizat el.
În contextul în care o soluție politică nu pare a se contura, iar negocierile israeliano-palestiniene purtate timp de nouă luni sub egida secretarului de Stat american John Kerry au eșuat în aprilie, mai multe state din Europa intenționează să recunoască în mod simbolic statul Palestina.
Adunarea Națională a Franței va vota, la 2 decembrie, o rezoluție pe această temă.
De asemenea, palestinenii intenționează să prezinte la Consiliul de Securitate al ONU un proiect de rezoluție care cere retragerea Israelului din toate teritoriile ocupate.
În pofida unor declarații ale palestinienilor potrivit cărora textul acestui proiect de rezoluție va fi gata pentru a fi supus la vot în noiembrie, reprezentantul palestinian la ONU, Riyad Mansour, a anunțat pentru AFP că încă nu a fost fixată o dată pentru dezbaterea acestui proiect în Consiliu.
Sursa: mediafax.ro