Aurel Spinache a ocupat locul al IV-lea în cadrul în cadrul campionatului național de table pentru nevăzători, desfășurat în perioada 10-12
Regulile după care s-a desfășurat campionatul au fost unele speciale. Astfel, s-au utilizat cutii de table adaptate pentru nevăzatori.
„Ca și șahul, jocul de table e accesibil nevăzătorilor și se poate juca de la egal la egal cu persoanele ce nu au o deficienta de vedere. Important în astfel de competiții e faptul că ele reprezintă si un binevenit prilej de socializare între nevăzători din întreaga țară”, se precizează într-un comunicat transmis de filiala vasluiană a Asociație Nevăzătorilor din România.
Participarea Filialei Vaslui la acest concurs a fost asigurată de Primăria Vaslui, ca parte a proiectului „Dezvoltarea sportivă, socializarea și integrearea socială a nevăzătorilor”.
La întrecere au fost prezenți participanți din 16 de filiale județene ale asociației din toata țara. (A.A.)