Est News

Nestiutorii de carte, liber la sofat

Neștiutorii de carte vor putea șofa în continuare. În Comisia de Administratie a fost respins un proiect de lege privind interzicerea accesului celor care nu au elementare cunoștințe de carte pentru a conduce autovehicule pe drumurile publice. Argumentul parlamentarilor PSD, inițiatori ai legii, că o asemenea măsura ar reduce numărul de accidente, nu a convins.
În Comisia de Administrație, dezbaterile au fost contradictorii. „Acest proiect este profund discriminatoriu, pentru ca elimină din start pe cei care pot fi autodidacți”, a declarat senatorul PDL Emil Marius Pașcan.  „Pe șoselele României sunt conducători cu permis care nu știu să scrie și să citească și ăștia îi omoară pe cei care știu să scrie și să citească. Ce facem cu ei?”, a întrebat senatorul PSD Ion Simeon Purec.  Reprezentanții Guvernului, care au dat aviz negativ proiectului, au explicat în comisie că documentul este redundant, dat fiind faptul ca și prin actualele prevederi pot fi identificate persoanele neștiutoare de carte.
„Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obținerea permisului de conducere, persoana care nu a absolvit învățământ primar și gimnazial, precum și cei care au fost condamnați prin hotărâre judecătorească definitivă pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice sau pentru o infracțiune de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, produsă ca urmare a încălcării unei reguli de circulație”, potrivit proiectului de lege.
Sursa: money.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version