Informația publicată de ziarul Est News în urmă cu câteva zile a fost confirmată: doctorul Georgel Oanea va prelua șefia Secției de Chirurgie din cadrul Spitalului de urgență „Elena Beldiman” Bârlad. El va fi numit în funcție, vineri, 27 noiembrie, exact în ziua în care medicul Vasile Vasiliu va împlini 65 de ani, vârstă de la care, conform legii, nu mai poate ocupa o funcția de conducere pe care a deținut-o timp de 12 ani.
Medicul Georgel Oanea are 58 de ani, dintre care 18 petrecuți în Secția Chirurgie a spitalului bârlădean. A absolvit facultatea în 1981 și a obținut specializarea în chirurgie în 1996 și de atunci își desfășoară activitatea la acest spital. Din 2001 a devenit medic chirurg primar. Medicul Georgel Oanea are competențe în chirurgie laparoscopică și în endoscopie. Este cunoscut ca un medic meticulos, calm, serios, având o „mână de catifea”.
Până la 1 decembrie și Secția Neurochirurgie din cadrul spitalului va avea șef nou, în persoana medicului Yuliya Storoshchuk (Iulia Storoșciuc). Șefia acestei secții a devenit vacantă după demisia medicului Daniela Marcu. (M.N.)