Est News

Sute de imobile încă neretrocedate

De 13 ani, 342 de deținători de imobile și moștenitorii acestora, privați de dreptul de proprietate de regimul comunist, așteaptă ca aparatul de stat să își facă datoria. Din păcate, perspective de viitor nu prea există în cazul vasluienilor scoși din locuințe în perioada 1945-1989.

Bogdan RUSU

Nici în prezent, la 13 ani de la data când statul român a dat undă verde autorităților să repare nedreptățile făcute de regimul comunist proprietarilor de imobile din Vaslui, nu s-a reușit acest deziderat. Potrivit Legii 10/2001 (privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de regimul comunist între anii 1945-1989), autoritățile au fost obligate să soluționeze (favorabil sau nu) cererile de retrocedare a proprietăților confiscate de regimul comunist. Legislația românească însă este stufoasă, interpretabilă și rareori practică. Asta se înțelege dacă ținem seama de faptul că, până în prezent, s-a reușit restituirea unui număr de 86 de imobile, în timp ce alte 342 de solicitări de retrocedare nu au primit încă răspuns. Asta înseamnă că din cele 428 de solicitări depuse de petenți în ultimii 13 ani, autoritățile responsabile, plătite din bani publici au reușit, cu greu, să soluționeze 20%.

ina aparține Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care prezenta în martie 2012 un raport de activitate din care reieșea că dintr-un total de 38.000 de dosare înregistrate la nivel național în intervalul 2005-2011, aproximativ 21.000 nu au fost repartizate spre analiză, iar restul de 17.000 de dosare, deși au fost repartizate, nu au fost analizate și soluționate.

Răspunsul privind activitatea acestei instituții l-a dat în anul 2012, o echipă ce audit a Ministerului de Finanțe, care în urma unui control a observat nereguli grave la nivelul instituției. Mai exact că sub 25% din cei care au depus cereri de retrocedare (din 2006 până în 2012) au avut câștig de cauză și că din peste 80% din dosarele soluționate pe fond funciar lipseau certificatele de moștenitor. De asemenea, auditul ministerial a scos la iveală faptul că că soluționarea tuturor dosarelor, precum și plata efectivă a despăgubirilor s-a făcut pe criterii aleatorii, și nu în ordinea depunerii lor.

O atitudine asemănătoare o au 48 de primari din județ, care sunt obligați, încă din anul 2013 să inventarieze toate terenurile care pot face face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială. Este vorba de proprietățile funciare, confiscate tot de regimul comunist. La fel ca în cazul imobilelor, până la data la care se va termina inventarierea totală a suprafețelor de teren aferente comunelor și orașelor din județ, proprietarii sunt obligați să aștepte.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version