Est News

Versuri pentru Basarabia

Cu ocazia Zilei Naționale a României, filiala din Bârlad a Platformei Unioniste „Acțiunea 2012” va organiza joi, 27 noiembrie, începând cu ora 16, evenimentul intitulat „Seara de Poezie pentru Basarabia”. Evenimentul va avea loc în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor „George Tutoveanu” din Bârlad și va cuprinde o serie de activități susținute de către elevi și tineri din Bârlad.

„Activitatea se va desfășura în decursul unei ore și jumătate și va include recitări de poezii patriotice, interpretarea unor cântece patriotice, va fi și muzică folk dar și un discurs susținut de către profesorul Ștefan Plugaru, reprezentant al Asociației Culturale „Pro Basarabia și Bucovina” din Huși. Programul va fi susținut de câțiva elevi din Drujești, aflați sub coordonarea doamnei Lăcrămioara Ivan, dar și de tineri liceeni care au mai participat la evenimente organizate de noi. Am dat invitații și directorilor de școli generale și licee din oraș, acum să vedem cine va veni”, ne-a declarat Paul Munteanu, reprezentant al Filialei Vaslui a Platformei Civice “Actiunea 2012”.

Organizatorii au anunțat că scopul evenimentului este de a informa și sensibiliza tinerii cu privire la adevărata lor istorie. Accentul se dorește a fi pus pe elementele care au condus la realizarea marelui act istoric de la 1 Decembrie 1918 și însemnătatea acestei date pentru evoluția poporului român. Intrarea la acest eveniment este liberă. (R.C.)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version