Est News

Pungeștiul nu mai este „zonă specială de siguranță publică”

Poliția Vaslui a ridicat restricțiile impuse cetățenilor din comuna vasluiană Pungești la finele anului trecut, când a fost construită „o zonă specială de siguranță publică” din cauza evenimentelor nefericite ce au avut loc în zona perimetrului deținut de compania petrolieră Chevron.

Roxana NĂSTASĂ

Statutul de „Zonă specială de siguranță publică” în Pungești, stabilit anul trecut, în urma protestelor din perioada octombrie-decembrie, a fost ridicat de Poliția Vaslui, după ce autoritățile au constatat că situația a revenit la normal și nu au mai existat incidente nefericite provocate de localnici.

Această măsură luată de polițiștii vasluieni vine la câteva luni de la finalizarea lucrărilor de exploatare a gazelor de șist de către compania Chevron în localitatea Siliștea, aceasta eliberând zona de utilaje și construcții.

„Cauzele care au determinat constituirea zonei speciale de siguranță publică au fost înlăturate, astfel încât s-a impus ridicarea acestei măsuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Poliția vasluiană a constituit, la finele anului trecut o „zonă specială de siguranță publică” în localitățile Siliștea și Pungești, în urma incidentelor care au avut loc acolo, în zona perimetrului deținut de compania Chevron. Astfel, numărul forțelor de ordine, în special jandarmi a fost suplimentat considerabil, printr-o dispoziție dată la vremea respectivă de șeful Poliției Municipale Vaslui, pe raza localităților Pungești și Siliștea, precum și pe drumul județean ce leagă cele două sate.

La puțin timp după producerea evenimentelor din 7 decembrie 2013, în urma cărora zeci de cetățeni care protestau împotriva exploatării gazelor de șist au dărâmat aproape în totalitate gardul împrejmuitor al terenului deținut de Chevron, Jandarmeria și Poliția au constituit filtre pe drumul județean Vaslui- Gârceni, pe raza localităților Siliștea și Pungești. Astfel, orice persoană care trecea prin zonă era legitimată și notată în carnețele de forțele de ordine. De asemenea, jandarmii nu permiteau oprirea mașinilor sau a persoanelor care mergeau pe jos în dreptul perimetrului deținut de compania Chevron. Măsura de constituire a „zonei speciale de siguranță publică” a fost contestată în instanță de localnici și diverse organizații nonguvernamentale, însă Judecătoria și Tribunalul Vaslui au respins toate plângerile.

Protestatarii,urmăriți penal după ce au distrus anul trecut gardul din jurul perimetrului deținut de Chevron la Pungești, s-au ales cu amenzi administrative cuprinse între 100 și 300 de lei, infracțiunile de care au fost acuzați fiind clasate. Astel, n-au scăpat nici de fracturare și le-au fost golite și buzunarele.

Pe 7 decembrie a avut loc o confruntare violentă între cetățenii din Pungești și forțele de ordine. Aproximativ 400 de persoane au protestat atunci pe marginea drumului Vaslui – Gârceni, față de intenția Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de șist din județul Vaslui. Protestatarii au reușit să dărâme aproape în totalitate gardurile de pe terenul de 20.000 de metri pătrați, deținut de compania petrolieră, fără ca forțele de ordine să poată interveni și opri acțiunile lor. Ulterior, în zonă au sosit mai mulți jandarmi, iar protestatarii au fost controlați corporal și evacuați. Mai multe persoane au fost ridicate de jandarmi și duse la sediul Poliției Județene Vaslui, unde 42 dintre ele s-au ales cu dosare penale, iar alte câteva zeci au fost amendate.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version