Vineri, în comuna vasluiană Tăcuta a fost sărbătoare. S-au împlinit 147 de ani de la înființarea Școlii Gimnaziale „Sfântul Andrei” din comună, ocazie cu care reprezentanții instituției de învățământ au organizat diferite activități menite să bucure sufletele celor prezenți.
Înființată în anul 1867, Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” din Tăcuta a fost piatră de temelie în educația a mii de oameni. Doctori, ziariști, econimoști, geologi, medici, avocați, ingineri și profesori univeristari sunt câteva din meseriile pe care le au acum câțiva dintre absolvenții școlii, fapt care demonstrează că și la școlile din mediul rural se face carte și, așa cum a spus Lucian Iftene, directorul acestei unități de învățământ, „și la Tăcuta se nasc oameni”.
Astfel, părinți, copii, profesori, foști profesori și reprezentanți ai Primăriei comunei s-au adunat în Căminul Cultural preț de câteva ore să sărbătorească instituția de învățământ prin care au trecut zeci de generații. Activitățile nu s-au desfășurat la școală din lipsa unui spațiu adecvat, însă acest lucru n-a contat prea mult, găsindu-se ca de fiecare dată o soluție alternativă.
Cu prilejul acestei sărbători, au fost organizate o sumedenie de activități precum o expoziție de desene „Școala mea”, un atelier de lucru colaj „Școala”, activități sportive, un concurs de șah și expoziții de atlase și manuale vechi.
Că tot a fost și Ziua Națională a României, elevii au pregătit și câteva momente pur românești precum un montaj literar-muzical – „Mă mândresc că sunt român”, un montaj literar-muzical – „Unire-n cuget și-n simțiri” și-o șezătoare literară. N-au lipsit, bineînțeles, dansurile tematice, scenetele, poeziile și cântecele pe tema Unirii, dar și ceva mai actuale, un concurs de dans și un concurs de karaoke ce i-au încântat pe participanți, cât și pe cei din public. (Roxana NĂSTASĂ)