Est News

Ce n-a văzut Parisul – Taxe și impozite anulate la Bârlad

Minune de neînchipuit: în acest an, o sumedenie de locuitori ai municipiului Bârlad se vor trezi că taxele și impozitele pe care le datorează la bugetul local le-au fost anulate. Ar fi prea frumos ca să fie adevărat întru totul, însă este vorba doar de o anumită categorie a contribuabililor. Este vorba de cei ale căror creanțe fiscale restante, aflate în sold la data de 31 decembrie 2014, sunt mai mici de 10 lei.

Decizia a fost luată de consilierii bârlădeni, în ședința Consiliului Local de luna trecută. Măsura se aplică fie oricărui tip de venit bugetar, însă suma nu poate depăși 40 de lei pentru totalul creanțelor fiscale. Anularea sumelor va fi aplicată în următoarea ordine: impozit-/taxă pe clădiri, impozit/taxă pe teren, impozit pe mijloacele de transport, impozit pe mijloacele de transport cu masa mai mare de 12 tone, taxă pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate, impozit pe spectacole, taxă hotelieră, taxe speciale, alte taxe.

Altfel spus, dacă un contribuabil, persoană fizică sau juridică, are restanțe mai mici de 10 lei la mai multe din aceste categorii de dări așa încât totalul depășește 40 de lei, măsura de anulare nu se aplică. (Simona MIHĂILĂ)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version