Societatea care administrează fondul de locuințe aflate în proprietatea statului sau a municipiului Vaslui va intra în insolvență. SC Locativa Vaslui SRL are o datorie de peste peste 21 de miliarde de lei vechi către Direcția Regională a Finanțelor Publice.
Bogdan RUSU
În cel mai scurt timp, SC Locativa Vaslui SRL va intra în insolvență, pentru o datorie de 2.186.438 lei (aproape 22 de miliarde de lei vechi). Societatea a preluat aceste datorii de la SC Goscom SA, firma care gestiona fondul locativ până în anul 2013, când a fost înființată SC Locativa Vaslui SRL.
Preluând fondul locativ de stat, această nouă societate și-a asumat răspunderea de a administra locuințele sociale, locuințele proprietate de stat și cele ale municipiului și de a recupera restanțele pe care le aveau chiriașii care semneseră contracte cu Goscomul. În prezent, Locativa administrează 148 de locuințe sociale, 53 de locuințe din ale fondului locativ de stat, 145 de locuințe ANL și cinci locuințe de serviciu.
Nicu Palade, directorul Locativa SRL, ne-a declarat că nu avea habar de valoarea uriașă a debitelor preluate de la Goscom și astfel, în timp ce e a început să dea performanță pe linia administrării imobilelor de stat, nu a reușit să achite complet debitele către bugetul de stat.
Deoarece datornica nu dispune de patrimoniu propriu, în noiembrie 2014, Direcția Regională a Finanțelor Publice (DRFP) Iași a depus la Tribunalul Vaslui o solicitare de deschidere a procedurii de insolvență. Conducerea Locativa a depus o contestație, însă aceasta nu a avut efect. DRFP a făcut o solicitare prin care cerea anularea contestației, astfel că societatea a fost chemată în instanță ca debitor. Prima ședință în dosar a fost stabilită pe data de 13 ianuarie 2015. Societatea ar fi putut evita intrarea în insolvență, în cazul în care ar deținut un patrimoniu propriu, respectiv o garanție, caz în care se putea negocia o reeșalonare a datoriilor. Locativa a achitat sume de bani către stat, însă conducerea Finanțelor vasluiene i-au cerut directorului locativei să achite lunar o sumă de 50.000 de lei. Această sumă este însă prea mare pentru bugetul Locativei, căci sociateatea are de recuperat creanțe de la firme aflate în insolvență, societăți închise, și locuitori-beneficiari de ajutoare de stat.
Nicu Palade a cerut Finanțelor să i să permită achitarea datoriilor în baza unui grafic de eșalonare, dar aceasta să fie întocmit decent, în funcție de sursele financiare de care dispune societatea pe care o conduce.