Est News

VÂNĂTOAREA DE TAINĂ A BARONILOR PSD

Întâlnire de taină convocată de Victor Ponta și Liviu Dragnea. În jur de 20 de șefi de organizații au participat la sfârșitul săptămânii, la o „informală” desfășurată într-o vilă de pe un domeniu de vânătoare din Teleorman.
Cu partidul încă sub impactul pierderii alegerilor prezidențiale, Victor Ponta și Liviu Dragnea fac calculele pentru congresul extraordinar din martie, punând pe masă toate scenariile, în contextul în care s-au anunțat deja mai multe platforme în partid, iar, dintre exclușii intempestiv în noiembrie, Marian Vanghelie vorbeste deja despre apusul epocii Ponta-Dragnea. Nici în privința relațiilor din Coaliție lucrurile nu mai sunt la fel de clare. Deja la vârful PSD se iau în calcul posibile trădări, mai ales în contextul conflictului din PC, unde din închisoare Dan Voiculescu cere mazilirea lui Daniel Constantin. De asemenea, nu este exclusă o schimbare de macaz a celor de la UNPR. „Se pot schimba opțiunile unor partide, nu la nivel individual, ci de grupuri. Am discutat despre relația cu PC, dar și cea cu UNPR”, au declarat, pentru gândul, mai mulți social-democrați participanți la discuțiile informale. Printre șefii locali care au fost la discuții se numără Marian Oprișan (Vrancea), Ion Prioteasa (Dolj), Titu Bojin (Timiș), Paul Stănescu (Olt), Dumitru Buzatu (Vaslui), Dragoș Benea (Bacău) sau Cătălin Nechifor (Suceava). La finalul întâlnirii , mai mulți șefi de Consilii Județene au rămas la o partidă de vânătoare. „A fost o partidă bună de vânătoare, oamenii sunt gospodari”, a declarat pentru gândul un participant la vânătoarea social-democrată din Teleorman.

Surse din conducerea PSD au declarat pentru gândul că Victor Ponta și Liviu Dragnea au convocat sâmbătă aproximativ 20 șefi de organizații pentru o discuție informală despre viitorul partidului, liderii social-democrați dorind să ia pulsul filialelor înaintea convocării Congresului din luna martie, dar și a Consiliului Național. Întâlnirea a avut loc în județul Teleorman, la Turnu Măgurele, într-o vilă aflată pe un domeniu de vânătoare. De altfel, mai mulți participanți au rămas la vânătoare după discuția informală, premierul Ponta plecând în Argeș, la botezul fetiței deputatului Mircea Drăghici, iar Liviu Dragnea la București, la Guvern. La sfârșitul acestei luni urmează să existe o discuție informală și cu grupurile parlamentare ale PSD, întâlnirea fiind programată tot în afara Capitalei.

Ponta și Dragnea au dorit să verifice care este opinia liderilor din teritoriu, aceasta fiind prima întâlnire avută de conducerea PSD cu șefii de organizații în acest an. La sfârșitul anului trecut, cei doi anunțau un plan de reformare a PSD, care a stârnit un val de reacții în interiorul partidului.

”Ne-am revăzut după Anul Nou, am vorbit despre toate. Nu a fost un subiect anume pe agendă, nu s-a ajuns la o concluzie”, a declarat pentru gândul un participant la discuții.

„Vulnerabilitățile” de pe lista lui Ponta

Printre subiectele abordate de social-democrați au fost cele legate de Congresul din luna martie, dar și despre reforma propusă în partid de Ponta și Dragnea. Liderii de organizații au fost lăsați să-și spună punctul de vedere, fără a se lua vreo decizie la sfârșitul întâlnirii informale.

Un alt subiect atins a fost cel al alegerilor primarilor și șefilor de Consilii Județene dintr-un singur tur cum este în prezent sau din două tururi, varianta propusă de PNL. În PSD nu a existat unanimitate pe acest subiect, șefii de CJ-uri convocați având păreri împărțite asupra modului în care va trebui modificat Codul Electoral.

Ponta și Dragnea au prezentat și o analiză cu posibile vulnerabilități pentru 2015 în privința guvernării, discuția purtându-se în jurul Partidului Conservator. La începutul acestui an, președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, s-a distanțat total de Daniel Constantin, în partid existând deja o tabără care propune înlocuirea lui Constantin din fruntea partidului. Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone se pregătește să preia conducerea partidului, social-democrații discutând dacă aceste posibile din PC pot influența guvernarea.

”Se pot schimba opțiunile unor partide, nu la nivel individual, ci de grupuri. Am discutat despre relația cu PC, dar și cea cu UNPR”, au precizat pentru gândul mai mulți președinți de CJ participanți la informală.

La finalul întâlnirii informale, mai mulți șefi de Consilii Județene au rămas la o partidă de vânătoare. ”A fost o partidă bună de vănătoare, oamenii sunt gospodari”, a declarat pentru gândul un participant la vânătoarea social-democrată din Teleorman.

La întâlnirea secretă din Turnu Măgurele au fost președinți majoritatea președinților de Consilii Județene ai PSD. Prima reuniune oficială a conducerii PSD are loc luni, în acest sens fiind convocat Biroul Permanent Național.

Sursa: gandul.info

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version