Est News

Ce părere au politicienii despre… – Se vrea schimbarea Guvernului Ponta, cum și cu cine?

În prezent, forțe politice puternice țes planuri ce vizează remanierea Guvernului Ponta. Este vorba de PNL, de “concubinajul” celor doi pesediști exilați Marian Vanghelie-Mircea Geoană. Nici independenții nu susțin cauza actualului premier, însă sunt siguri că cel care îl va înlocui nu va face nimic bun și că viitorul ministru va fi un uselist care a pactizat în trecut cu cei pe care astăzi îi acuză de incompetență.

Bogdan RUSU

Simona MIHĂILĂ

Liberalii lucrează în prezent la un program de guvernare prin care speră să convingă Parlamentul că se impune o moțiune. Vanghelie și Geoană, primul o vedetă pentru literații din țară, celălalt o vedetă a emisiunilor de umor, visează la un nou partid social-democrat, după tiparele social-democraților occidentali, care să răspundă nevoilor unei Românii a secolului XXI. Cu susținerea unui grup de 25 de parlamentari, aceștia vor să creeze noul PSD. Întrebarea este, desigur, ce va fi nou în noul PSD?

Corneliu Bichineț, vicepreședinte al Consiliului Județean Vaslui, a menținut o atitudine distantă față de proiectele de schimbare a Guvernului Ponta, însă crede că până la primăvară acesta va avea o altă componență.

“Nu știu dacă PSD-ul intenționează să remanieze guvernul, știu însă că a făcut acest lucru cu câteva săptămâni înainte. Dar dacă unii miniștri dau semne de oboseală, cred că nu-i poate împiedica nimeni să plece acasă, iar spre primăvară Guvernul o să fie schimbat în totalitate. Nu fac politica de cadre al PNL și nici nu am o poziție privilegiată în partid încât să știu care vor fi cooptați pentru Guvern”, a declarat Bichineț.

Mai sus în ierarhia partidului, senatorul liberal Dan Marian, ne-a prezentat punctul său de vedere asupra problemei remanierii Guvernului.

“PNL are obligația de a ajunge cât mai repede la guvernare, deoarece trebuie să fim în acord cu ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale, unde a existat și un vot contra Guvernului Ponta. Noi suntem alternativa și trebuie să facem astfel încât să obținem o majoritate în Parlament care să destituie printr-o moțiune acest guvern pe care noi îl considerăm incompetent și contra căruia a votat populația la alegerile prezidențiale. Acum pregătim programul de guvernare, domnul Cătălin Predoiu (prim-vicepreședintele PNL, n.r.) fiind desemnat ca alternativă pentru funcția de prim-ministru. La sfârșitul lunii ianuarie, va fi gata Programul de guvernare, asumat politic de către noul PNL și în baza lui vom încerca să construim o majoritate parlamentară. Sunt foarte mulți cei care lucrează la acest program, pe domenii, urmând ca membrii viitorului Guvern să se decidă la momentul potrivit”, spune senatorul Dan Marian.

Nici cei independenți de interesele partidelor politice nu se întristează de o dispariție a Guvernului condus de Victor Ponta, iar mulți nu cred că cei care le vor lua locurile actualilor guvernanți vor fi mai competenți.

“Așteptăm cu nerăbdare o astfel de decizie sau întâmplare (destituirea Guvernului Ponta, n.r.) căci rămâne de văzut care va fi exact metoda prin care va fi destituit acest Guvern. Avem însă o mare neîncredere în cei care ar putea să fie numiți în viitorul Guvern, căci la ora actuală este vorba de foști useliști, care au lucrat împreună cu PSD-ul la un moment dat, dar au divorțat ulterior. Practic, viitorul Guvern va fi o fracție a fostului USL. Nu se va schimba nimic. Credem că până în 2016 (la alegerile parlamentare n.r.) nu poate fi vorba de rezultate bune pe linia activității Guvernului. Probabil, în urma alegerilor se va găsi cineva competent ca să facă parte din Guvernul României”, ne-a declarat Alecsandru Volocaru, consilier local independent.

Alexandru Curelaru, președintele Organizației județene de tineret a PNL, este de părere că șansele României de a evolua depind de calitatea guvernanților: „Văd un Guvern format numai din specialiști cu experiență în domeniile în care vor obține portofoliile; poate chiar din rândul secretarilor de stat, cei care duc tot greul unui minister. Ca structură, cred că alături de liberali, vor guverna oameni din PMP și UNPR. În orice caz, am siguranța că România este pe drumul cel bun. Nu este întâmplător faptul că liberalii dau țării primul președinte după 25 de ani de democrație și exact la 25 de ani de când PNL s-a reînscris în Registrul Partidelor Politice (15 ianuarie 1990). Iată că această aniversare vine într-un moment în care PNL este pe cale să scrie istoria politicii următorilor ani în România, iar eu nu pot decât să le urez «La mulți ani!» atât vechiului, cât și noului PNL”.

În schimb, Marius Chițiga, președintele Organizației de Tineret a PSD Bârlad, crede că Guvernul ar trebui să fie unul opus culorii politice a partidului care l-a dat pe președintele țării: „Cu cât puterea este împărțită mai multor factori politici, cu atât lucrurile ar trebui să meargă mai bine. Tocmai din acest motiv, lucrurile ar trebui să rămână așa cum sunt: Victor Ponta, premier, cu miniștri aleși de el”.

Ion Vrînceanu, președintele organizației județene a PMP: „Din punctul meu de vedere, cred că viitorul Guvern îl va face noul PNL, sprijinit de PDL, de PMP, de grupul parlamentar al minorităților. Ca prim-ministru îl văd pe Cătălin Predoiu”.

Corneliu Pleșu, co-președinte al PNL Bârlad, vede, de asemenea, o guvernare dominată de dreapta politică: „Guvernul trebuie schimbat, până la urmă. Oamenii care l-au votat pe Iohannis, au votat și pentru schimbarea Guvernului. Dacă voiau PSD, atunci îl alegeau pe Ponta. În ciuda faptului că Guvernul Ponta, în disperare de cauză, s-a apucat de aruncat cu bani prin comunele țării, chiar dacă asta s-ar putea să rămână doar pe hârtie. În formarea viitorului Guvern vom avea nevoie de UNPR, PMP, minoritățile naționale, într-un cuvânt, partidele de dreapta. Polul de dreapta ar trebui consolidat pentru a ieși definitiv din sfera compromisurilor politice, după modelul defunctului USL”.

Daniel Buzamăt, consilier local PMP, a fost foarte categoric: „Există cel puțin trei motive pentru care Guvernul Ponta ar trebui să-și dea demisia. Unul ar fi că oriunde în lume s-ar demonstra că premierul este un plagiator, iar în Guvern are câțiva miniștri penali, prim-minstrul și-ar da demisia de onoare. Al doilea – recentele alegeri în care cetățenilor din diaspora li s-a îngrădit dreptul la vot chiar de către actualul Guvern. Al treilea argument ar fi de ordin economic; pesediștii s-au dovedit total incompetenți. Cred că viitorul Guvern ar trebui să fie unul de uniune națională, în care să fie cooptați specialiști din toate partidele pentru a nu se mai crea acel fenomen în care unii dau vina pe alții. Toate partidele să-și asume succesul sau eșecul unei guvernări”.

Review Overview

User Rating: 4.55 ( 1 votes)
Exit mobile version