Est News

S-au desemnat câștigătorii concursului „Eminescu: Nostalgice iubiri”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui a marcat anul acesta Ziua Culturii Naționale printr-un concurs de eseuri și interpretare de poezie cu tema „Eminescu – Nostalgice iubiri”. Cea dintâi parte a evenimentului, dedicată talentului literar, a avut loc în sala „Ștefan cel Mare” a Consiliului Județean, în ziua de 14 ianuarie 2015, unde au participat 12 elevi de la liceele din Vaslui. A doua zi, începând cu orele 16, în sala de Cinema de la Silver Mall au participat 13 elevi de la cinci licee vasluiene, care au interpretat versuri din opera eminesciană pe un fundal muzical adecvat, concursul fiind moderat de Lucian Onciu.
Comisiile de jurizare au decis, în baza unor criterii specifice, prestația fiecărui elev. Astfel, la secțiunea eseuri au fost acordate trei premii și nouă mențiuni. Premiul I a fost obținut de Bădiț Andreea Mădălina elevă în clasa a X-a la Colegiul Economic „Anghel Rugină”, care este și câștigătoarea ediției precedente a acestei secțiuni. Premiul al II-lea a fost câștigat de Ghintuială Paula de Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, iar premiul al III-lea de către Manea Adela Elena de Liceul Teoretic „Emil Racoviță”.
Mențiunea I a aparținut elevei Profireanu Diana Anișoara (Colegiul Economic „A. Rugină”) iar mențiunea a II-a elevei Vârlan Andreea (Liceul Teoretic „M. Kogălniceanu”). Celelalte șapte mențiuni au fost acordate astfel: Sîrghie Cosmina Aurelia și Berezan Tudor Andrei de la Liceul cu Program Sportiv, Băetu Alexandra Elena, Luca Denisa Emanuela și Gurguță Daniela Bianca de la Colegiul Economic „A. Rugină”, Ungureanu Andreea Petronela de Liceul „Ștefan Procopiu” și Ababei Andreea Beatrice de la Liceul Teoretic „E. Racoviță”.
La secțiunea de interpretare, în urma analizei prestației actoricești a rezultat o altfel de ierarhizare valorică. Juriul a acordat trei premii I: Galanton-Alexandru Gabriel (clasa a XI-a, Liceul Teoretic “M.Kogălniceanu”), Balan Ana-Maria (clasa a X-a, Liceul Teoretic “E. Racoviță”) și Crețu Iuliana Geanina (clasa a X-a, Liceul “Ștefan Procopiu”). De asemenea, au fost acordate trei premii II: Colban Irina (clasa a X-a, Liceul Teoretic “E. Racoviță”), Lapa Ancuța Elena (clasa a X-a, Liceul “Ștefan Procopiu”) și Petrea Alexandrina- Catrinel (clasa a IX-a, Colegiul Economic “Anghel Rugină”). Situația a fost identică și în cazul premiul al III-lea, unde au fost acordate trei asemenea distincții: Trifan Florin și Pruteanu Bianca Ștefania de la Liceul Teoretic “E. Racoviță”, și Radu Cosmin Andrei de la Liceul cu Program Sportiv. Restul liceenilor participanți au obținut mențiuni: Movilă Gabriela și Ilie Mădălina de la Colegiul Economic “Anghel Rugină”, Lupu Roxana de la Liceul Teoretic “Emil Racoviță” și Cărare Manuela Andreea de la Liceul cu Program Sportiv. (R.N.)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version