Est News

Ce cred politicienii despre… Traseismul politic, văzut `n mod diferit

Zilele trecute, Curtea Constituțională a României (CCR) a justificat decizia prin care a stabilit că Ordonanța traseiștilor este neconstituțională: Guvernul nu avea dreptul să emită un document în regim de urgență într-o problemă ce se cere soluționată de Parlament. În baza decizei CCR, toți cei care au migrat politic spre alte partide ar putea să-și piardă mandatele. În județul Vaslui, este vorba despre 20 de primari, 9 viceprimari și 155 de consilieri care au plecat în tabăra PSD, de 50 de aleși care au trecut la PMP.

Bogdan RUSU

 CCR face însă o „discriminare”: primarii și președinții de consilii județene au fost aleși prin vot uninominal, fapt pentru care CCR a stabilit că nu este obligatoriu (din punct de vedere constituțional) să li se retragă mandatul. Din păcate, mare turmă a traseiștilor riscă să-și piardă mandatul. Desigur, în cazul în care Parlamentul va emite vreo lege care se va aplica retroactiv, fapt imposibil.

În județul Vaslui, nici măcar liderii PNL nu vor „capetele” micilor traseiști de duzină, ci pe cele ale inițiatorilor și ale susținătorilor ordonanței. Nici consilierii care au migrat la alte formațiuni politice nu se prea îngrijorează de ceea ce se vehiculează la nivel central. Majoritatea nu au nimic de comentat pe tema deciziei CCR și așteaptă să vadă ce va decide Parlamentul României.

Liberalul Corneliu Bichineț, vicepreședintele CJ Vaslui este sigur că niciun traseist politic nu va avea de suferit.

„Nu va păți nimeni nimic. Cei plecați sunt buni plecați, să fie sănătoși acolo unde s-au dus, iar în 2016 electoratul din localitățile unde s-au produs astfel de evenimente (cazuri de traseism politic, n.r.) va acționa împotriva aleșilor, sau dimpotrivă, îi va vota cu 110%. Vom trăi și vom vedea. Am mai spus-o că traseismul în România se va putea stopa numai atunci când se va începe cu parlamentarii. Adică orice ales, de la consiliul local din cea mai prăpădită comună, până la cei din Parlamentul României, dacă vor exista cazuri din acestea de trecere de la un partid la altul, trebuie să renunțe automat la mandat, prin lege”, a declarat Corneliu Buchineț.

Mai sus ierarhic în cadrul PNL, deputatul Florin Ciurariu este pe aceeași lungime de undă cu vicele de la CJ Vaslui, însă dorește ca toți cei care au inițiat și sprijinit legea să demisioneze: ”Noi, cei de la PNL, am spus că această ordonanță este neconstituțională înainte de a fi aprobată. Mai mult decât atât, neconstituționalitatea ordonanței era cunoscută și de către cei de la PSD. Este cu atât mai grav cu cât, așa cum se vede și în motivarea Curții

Florin Ciurariu

Constituționale, nu este vorba despre o simplă neconcordanță cu prevederile Constituției, ci s-au încălcat niște prevederi fundamentale din punct de vedere constituțional . Un prim-ministru al unei țări civilizate, la aflarea unei astfel de decizii, trebuia să-și dea imediat demisia. Personal, cred că Victor Ponta trebuie să demisioneze, căci a încălcat Constituția cu bună știință. Eu am spus că nici Ion Iliescu nu ar fi cutezat să treacă peste voința exprimată de electorat prin vot. Din punctul meu de vedere, majoritatea celor care au ales alte partide sunt niște «victime nevinovate», căci s-au dus ca o turmă la alte partide. Vinovați sunt cei care au pus în practică și i-au forțat cu această ordonanță. În județul Vaslui au fost presiuni și șantaje. Vreau și eu să înțeleg de ce la Rafaila nu s-a găsit soluție să se toarne o lopată de asfalt timp de ani de zile, iar în luna noiembrie (2014, n.r.) când ploua afară, a început să se asfalteze. Desigur, după ce primarul a trecut la PSD. Dacă primarii au știut ce au făcut, sunt consilieri care nici nu știu că au fost mutați la alte partide și îi invit pe cei care știu că au fost trecuți fără voia lor la alte formațiuni politice să acționeze pe cale legală. Trebuie însă evitate situațiile în care să se dea peste cap activiatatea și modul de funcționare a primăriilor, prin organizarea de alegeri locale. Vedem apetența guvernului Ponta de a organiza alegeri, căci sunt foarte multe localități din țară în care sunt posturi în administrația publică locală pentru care nu s-a dat o hotărâre de organizare a alegerilor. Cel mai important este ca cei care au inițiat și sprijnit acestă ordonanță să plătească”.

 „Ordonanța a fost valabilă”

 În opinia mai multor membri PSD Vaslui, ordonanța atât de mult contestată a fost valabilă un interval de timp, perioadă în care s-au făcut, legal, treceri de la un partid la altul. De asemenea, membrii PSD atrag atenția că cei de la CCR au decis că Ordonanța 55/2014 este neconstituțională doar ca formă, nu pentru conținut. Adică a fost declarată neconstituțională doar pentru că problema tratată nu făcea obiectul emiterii unui act guvernamental în regim de urgență.

Din declarațiile deputatului PSD Adrian Solomon reiese că niciunul din membrii partidelor politice care au trecut în alte formațiuni, nu o să rămâne fără mandat: „Nicio decizie nu poate schimba retroactiv efectele unei legi în vigoare la un moment dat”.

În timp ce la nivel central forțele politice se frământă puternic pe problema ordonanței traseiștilor, la Vaslui traseiștii au „dureri în bască” cauzate de același subiect.

„Când am luat decizia de a pleca din partidul în care am fost membru, exista un act normativ în vigoare, care mi-a permis să procedez astfel, fără a-mi pierde mandatul. Mi se pare incorect faptul că doar consilierii riscă să își piardă mandatele, în timp ce alții nu. Aștept însă deciza Parlamentului în această problemă. Mă gândesc însă la ce se va decide asupra hotărârilor luate pe parcursul a patru luni, timp în care am făcut parte din consiliul local”, a declarat Daniel Buzamăt, consilier local care s-a transferat politic din PDL la PMP.

O atitudine asemănătoare a avut-o și Andrei Huiban, un alt consilier care a prărăsit PDL, pentru a deveni membru PSD: „Nu pot să mă pronunț în legătură cu acest subiect. Rămâne de văzut ce va decide Parlamentul României”.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version