Est News

Protopopul Lăiu – într-o mână crucea, în cealaltă biciul

Imobilizat la pat în urma unei fracturi de umăr, preotul Sorin Chirvase de la Biserica Sf. Spiridon din Bârlad nu poate primi îngrijirile medicale necesare. Fără să-i pese că încalcă legea, Protoeria Bârlad refuză să-i elibereze documentele cerute de medicul de familie al preotului, pentru a le trimite la CJAS. Este felul în care protopopul Vasile Lăiu se răzbună pentru faptul că părintele Chirvase a arătat lumii întregi scheleții din dulapurile Episcopiei Hușilor și ale Protopopiatului Bârlad. Mai mult, protopopul Bârladului este acuzat de Chirvase că l-a păcălit că-i eliberează hârtia cerută de medicul de familie, după ce l-a pus să semneze o declarație prin care permite Episcopiei să-l judece în lipsă la ședința Consistoriului Eparhial întrunit ieri, pentru judecată.

 Simona MIHĂILĂ

 Preotul Sorin Chirvase, cel care s-a luat în piept cu „stăpânii” Episcopiei Hușilor și ai Protopopiatului Bârlad, dezvelind putregaiurile pe care aceștia le-au ridicat la rang de „îndatoriri duhovnicești”, începe să simtă colții „Sfintei răzbunări”.
Și ca să fie sigur că doare tare, preotul Vasile Lăiu, protopopul Bârladului, lovește cu sete și nu dă înapoi nici de la a încălca legea și Constituția României.

„Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat” – spune Constituția, dar nu și pentru preotul Sorin Chirvase, care îl acuză pe protopopul Lăiu că refuză să-i elibereze actele solicitate de medicul de familie pentru decontarea cheltuielilor pentru îngrijirile medicale de care are nevoie. De trei luni, părintele Chirvase se află în concediu medical, dar recent, în afară de afecțiunile de care suferea, pe capul lui a căzut altă nenorocire: a alunecat și și-a fracturat umărul.

„Sunt imobilizat la pat, am umărul și brațul bandajate și va trebui să stau așa timp ce trei săptămâni, cel puțin. După ce fisura se va închide va trebui să încep exercițiile de recuperare, de kinetoterapie. Medicul de familie nu vrea să-mi vizeze certificatele de concediu medical, până nu-i aduc adeverință de la angajator că în ultimele 12 luni nu am beneficiat de alte concedii medicale. Așa este legea. Protopopul a dat dispoziție personalului de la Protoerie să nu-mi elibereze acest document fără de care Casa Județeană de Asigurări de Sănătate nu îmi va plăti concediul medical”, ne-a declarat preotul Sorin Chirvase.
Motivul pentru care protopopul Bârladului a recurs la asemenea arme pe cât de josnice, pe atât de periculoase pentru sănătatea unui om, este, după cum preotul Chirvase ne-a spus, faptul că acesta nu ar fi predat gestiunea de la parohia Sf. Spiridon, după ce a fost înștiințat că a va fi transferat într-un sat: „Eu sunt în concediu medical. Nu am cum să predau gestiunea, decât după ce mă întorc. În orice caz, nu cred că acesta este adevăratul motiv și, chiar dacă ar fi, există alte soluții de a rezolva problema, nu utilizând asemenea forme de șantaj. Este în joc sănătatea mea, nu e loc de orgolii și de răzbunări. Am o familie de întreținut, copii mici, care au nevoie de mine”.

 Infractori, luați notițe: cum să tragi pe sfoară omul de bună credință!

 Nu știm dacă protopopul Lăiu ar fi un bun profesor pentru o asemenea lecție, dar cei interesați modelul aplicat pentru a-l duce de nas pe preotul Chirvase, ar putea lua notițe. Disperat de situația financiară la limită pricinuită de faptul că în cele trei luni de concediu medical de până acum nu a fost plătit, părintele Sorin Chirvase s-a văzut pus în situația de a se încrede în onoarea protopopului de Bârlad care, spune el, i-a întins o cursă de o josnicie greu de catalogat: „Mi-a promis că îmi eliberează adeverința cerută de medicul de familie dacă voi semna o declarație prin care să dau asigurări că pe data de 22 ianuarie (adică ieri – n.r.) mă voi prezenta în Consistoriu la Huși, iar dacă nu mă voi prezenta, să consimt să fiu judecat în lipsă”.

Reamintim cititorilor că Episcopia Hușilor a decis să-l judece pe preotul Sorin Chirvase pentru „abaterile” de a face dezvăluiri enoriașilor despre șpăgile cerute de episcopul Corneliu Onilă și despre alte nereguli din sânul Eparhiei Hușilor. Până acum, Consistoriul Episcopiei (tribunalul bisericesc) s-a întrunit de două ori, dar preotul bârlădean nu a putut fi judecat din cauză că, fiind în concediu medical, nu s-a prezentat. Se pare că intenția episcopului este caterisirea părintelui Chirvase, adică interzicerea dreptului de a mai practica meseria de preot.

Fără a se mai gândi la ilegalitatea propunerii protopopului, la faptul că refuzul de a-i elibera documentele necesare la CJAS este o încălcare a dreptului său constituțional pentru care ar fi putut lupta pe cale legală cu câștig de cauză garantat, preotul Chirvase a picat în plasa întinsă și a semnat: „Mi-am asumat riscul de a fi judecat în lipsă, fără dreptul de a mă apăra, pentru că starea mea de sănătate este foarte serioasă. Nu m-am gândit deloc că protopopul vrea să mă păcălească. După ce s-a văzut cu semnătura, mi-a trântit în față că nu-mi eliberează adeverința”.

 Avocatul preotului Chirvase face plângere penală

 Mândru foc de magistrala sa lovitură sub centură, protopopul Lăiu a făcut, totuși, un gest pentru care îl va duce, probabil, direct în fața judecătorilor.
„A scris în josul declarației mele că refuză să-mi elibereze adeverința decât cu condiția să predau gestiunea de la biserică”, povestește Sorin Chirvase.
Altfel spus, protopopul Lăiu își imaginează că drepturile asigurate de lege sunt negociabile.

„Din fericire am obținut o copie a acestei hârtii care, pe deasupra, mai are și număr de înregistrare, semnătură și ștampila Protoeriei și i-am dat-o avocatului meu. El va face ce trebuie și, din câte mi-a spus, pedeapsa este penală”.

Exit mobile version