Aniversarea a 117 ani de la înființarea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) „Elena Cuza” Bârlad a fost marcată, ieri, prin două simpozioane, dintre care unul dedicat Unirii de la 1859.
Profesorul Gheorghe Gherghe, un mai vechi colaborator al CARP, cel care a realizat și monografia acestei instituții, a prezentat un material despre importanța acestui act istoric.
„Profesorul Gherghe a oferit publicului prezent câteva informații în premieră, despre actul unirii de la 1859, date pe care nici profesorii de istorie nu le cunosc”, a declarat Nicolaie Mihai, președintele CARP Bârlad.
După simpozionul de istorie, publicul a putut afla mai multe detalii despre istoricul CARP, despre importanța acestei asociații, beneficiile aduse comunității bărlădene, inclusiv prin activitățile organizate în ultimii ani. Toate acestea, dintr-un material prezentat de profesorul Ghiță Cristian, intitulat „Împreună suntem mai puternici”.
CARP își aniversează ziua, începând din acest an, pe 24 Ianuarie. Hotărârea a fost luată pe 9 octombrie 2014, în cadrul Adunării Generale extraordinare. Numele Elenei Cuza a fost atribuit instituției în mai 2011, de aceea, ulterior s-a hotărât ca ziua aniversară a CARP să fie pe 24 Ianuarie, de Ziua Unirii. De trei ani, sala de conferințe a CARP poartă numele lui Alexandru Ioan Cuza. (Mihaela NICULESCU)