Est News

Cu lecția nepregătită în fața investitorilor

Vineri, 23 ianuarie, autoritățile județene au ratat ocazia de a convinge un om de afaceri suedez că poate și că este avantajos să facă afaceri în Vaslui. Magnus Thor, managerul unei firme ce activează în domeniul forestier, a vrut să afle o serie de informații de specialitate despre județul Vaslui, cu gândul la o potențială investiție. Din nefericire, autoritatea publică județeană a fost prinsă pe nepregătite, iar ideea de investiție a rămas… „în plop”.

 Bigdan RUSU

Vineri, 23 ianuarie, Instituția Prefectului Județului Vaslui a primit în vizită staff-ul companiei Magnus Thor AB, din Suedia, cu o vastă activitate în domeniul forestier, care a angajat peste 150 de locuitori ai comunei Boțești. Oficialii Prefecturii i-au propus managerului firmei să se extindă și să investească în județul Vaslui, iar acesta s-a arătat foarte interesat de acest aspect. Ba chiar i-a adresat prefectului o serie de întrebări. Printre altele, l-a interesat dacă există posibilitatea de a achiziționa puieți de arbori la nivel local, dar și suprafețele de teren de care dispune județul și pe care s-ar putea planta arbori. Conducerea județului nu avea însă lecția făcută și, mai mult decât atât, a uitat să invite la eveniment un reprezentant al Direcției Silvice Vaslui, care să le poată răspunde oamenilor de afaceri cât se poate de concret, în cazul în care aceștia s-ar fi interesat de situația fondului forestier vasluian.

Mai mult, afaceristul suedez nu a aflat nimic nici despre suprafețele de teren disponibile la nivelul județului, căci autoritățile nu au reușit încă să le inventarieze. Astfel că o întâlnire ce se putea finaliza cu atragerea unui investitor important pe meleagurile vasluiene s-a soldat cu un eșec. Sau mai bine spus, cu promisiunea autorităților că, în viitor, vor pune la dispoziția firmei suedeze informațiile necesare.

Datorită acestei firme, peste100 de familii din Boțești nu mai trăiesc cu teama zilei de mâine. Anual, potrivit afirmațiilor făcute de Adrian Pantea, primarul comunei Boțești, cei plecați peste hotare trimit familiilor aproximativ 2,5 de miliarde de lei vechi. Primarul a mai spus că nu doar situația economică a locuitorilor s-a schimbat în bine, ci și modul lor de gândire, în sensul că oamenii au devenit mai serioși și mai… europeni.

„Muncitorii români au o mentalitate foarte bună, sunt oameni foarte muncitori și mulți dintre ei consideră Suedia ca pe o a doua casă. Sunt mai mult decât mulțumit de colaborarea cu salariații din Boțesti, iar aceasta va continua, cu siguranță, mulți ani de acum înainte. Odatã cu dezvoltarea companiei, vom avea o nevoie tot mai mare de fortã de muncã, în special din România”, a declarat Magnus Thor.

Vizita făcută de echipa condusă de Mangnus Thor la Instituția Prefectului nu a fost o întâlnire de afaceri. Profitând de ocazie, Andrei Puicã, după ce le-a mulțumit suedezilor, pentru faptul că a angajat locuitori ai județului, le-a propus să investească în domeniul forestier pe raza județului Vaslui, unde doar 10% din suprafața județului este împădurită (sub media pe țară). Asta în condițiile în care la începutul secolului XIX, 85% din toată suprafața județului Vaslui era ocupată cu păduri.

Managerul firmei suedeze a declarat spre finalul vizitei că într-o primă fază se gândește să investească pe raza comunei Boțești. Probabil că în contrast total cu autoritățile județene, primarul comunei a fost pregătit cu informațiile necesare realizării unui studiu de fezabilitate. Ca fapt divers, primarul din Boțești este un adevărat strateg, căci l-a ajutat pe Magnus Thor să-și cumpere un teren în comună, pe care să-și ridice o locuință.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version