Est News

Un asteroid periculos, observat la Bârlad

Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” este, cel mai probabil, singurul observator public din România care a remarcat acest eveniment ce se petrece doar o dată la 200 de ani.

Un eveniment extrem de rar și de spectaculos fost surprins de Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie: un asteroid cu potențial periculos a trecut pe lângă Pământ, la o distanță de aproximativ 1,2 milioane de kilometri, adică de trei ori distanța dintre Pământ și Lună.
Asteroidul 2004 BL86 se va mai apropia atât de mult de planeta noastră abia după ce vor trece cel puțin 200 de ani, iar evenimentul este cu atât mai important pentru Bârlad cu cât este foarte probabil ca Observatorul Astronomic de la „Vasile Pârvan” să fie singurul observator public din România care a remarcat prezența asteroidului.
„În urma acestor observații s-a realizat o imagine animată, unde se poate observa mișcarea asteroidului. Chiar și la o expunere de 15 secunde, asteroidul apare ca o dâră luminoasă ce se deplasează foarte rapid”, a declarat muzeograful Dumitru Ciprian Vîntdevară, Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=ok5OfNyiEf8&w=420&h=315]

Asteroidul 2004 BL86 are dimensiunea cuprinsă între 300 și 900 metri. A fost descoperit pe 30 ianuarie 2004 de Observatorul Astronomic LINEAR. Descoperirea și urmărirea acestor corpuri cerești este foarte importantă pentru astronomi și de aceea țările dezvoltate au investit foarte mult în construirea de observatoare astronomice, destinate cercetării în acest domeniu.
Cititorii Est News pot urmări imaginile cu Asteroidul 2004 BL86 captate de Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” pe site-ul www.estnews.ro. (Simona MIHĂILĂ)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version