Est News

Temele multe, principalul motiv de stres al copiilor

Volumul mare de teme și activități școlare și așteptările exagerate ale părinților și profesorilor îi afectează pe cei mici. Apar astfel situații când micuții vor să se autodepășească și-și impun standarde pe care nu le pot atinge. În urma acestor probleme, mulți apelează la consilierul școlar pentru a face față stresului și pentru a fi învățați cum să depășească aceste situații.

„Vin copii cu astfel de probleme, însă e mai mult o problemă generală. La nivel de mental colectiv predomină problema aceasta” a declarat psihologul consilier școlar Marian Ciuhan.

Părerile părinților în acest sens sunt împărțite. Unii se plâng că temele sunt prea multe și prea dificile și nici măcar ei nu știu să le rezolve, în timp ce alții, dimpotrivă, vor mai mult de lucru pentru acasă pentru copiii lor.

Pe de altă parte, cadrele didactice spun că temele sunt menite să îi ajute pe micuți să progreseze intelectual.

Pentru a preveni aceste tulburări, părinții sunt sfătuiți să petreacă mai mult timp cu copiii și să nu-i evalueze doar pe baza notelor. (R. N.)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version