Polițiștii Poliției orașului Murgeni efectuează cercetări într-un dosar penal față de doi tineri, bănuiți de comiterea unui furt din locuință.
Pe 2 februarie, polițiști din cadrul Poliției orașului Murgeni au fost sesizați de o femeie în vârstă de 52 ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa și au sustras un laptop și un telefon mobil. Proprietara a fost plecată de la domiciliu timp de câteva zile la sfârșitul lunii ianuarie, iar în momentul în care a revenit acasă, a constatat faptul că i-au fost sustrase bunuri în valoare de aproximativ 800 lei.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști din cadrul Poliției orașului Murgeni au fost identificați Mihai S., în vârstă de 19 ani și Marian S., de 17 ani, ambii din orașul Murgeni. Cei doi au profitat de faptul că un geam a fost lăsat deschis și au pătruns fără drept în locuință, pe timp de zi.
Polițiștii au recuperat telefonul mobil și au stabilit faptul că laptop-ul a fost lăsat la o casă de amanet. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. (R.N.)