Realitatea sumbră – rata mortalității bârlădenilor din ultimii ani – a determinat Direcția Administrației Piețelor Parcărilor și Cimitirelor (DAPPC) Bârlad să ia măsuri pentru extinderea Cimitirului „Eternitatea”. În curând, pe lângă această mărire la maximum a capacității cimitirului, vor fi realizate și alte mici investiții atât aici, cât și în Cimitirul „Trei Ierarhi”.
„Ne-am gândit că ar fi necesar să extindem suprafața cimitirului «Eternitatea» cu patru hectare, practic, vom exploata astfel tot perimetrul arondat cimitirului, adică 16 hectare. În consecință, vom muta gardul, dar îl vom și reface”, a declarat Vasile Ciochină, directorul DAPPC.
Valoarea acestei lucrări este de 160.000 de lei. Cam tot atât va aloca această direcție si pentru alte lucrări în cimitirul „Trei Ierarhi”.
„Ne-am propus sa pavăm partea centrală a cimitirului «Trei Ierarhi» și să balastăm aleile laterale. Este nevoie de o îmbunătățire a condițiilor din acest cimitir și credem că, prin investițiile acestea, finalizate in 2015, aspectul cimitirului va fi schimbat în bine”, a mai spus Vasile Ciochină.
Suprafața cimitirului „Trei Ierarhi” este de 3,6 hectare, și „la nevoie” mai poate fi extinsă. Cimitirul „Eternitatea” a fost înființat în 1875 de către Andrei V. Ionescu, fost primar de Bârlad. Din ordinul său, în partea de vest a orașului, ca urmare a creșterii populației, a luat ființă cimitirul, o casă mortuară, o casă a servitorilor și o capelă care s-a dărâmat după cutremurul din 10 noiembrie 1840. În toamna lui 1841, Maria Antonescu si Veturia Goga, pun bazele unei biserici pe locul celei prăbușite la cutremur, temelia actualei biserici din cimitir, cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”
Cimitirul „Trei Ierarhi” este cel mai vechi cimitir din oraș, datând dinainte de 1800. Zona în care era așezat, în jurul bisericii cu același nume, se află vechea vatră a orașului și printre altele și Primăria. După cutremurul din 1802, biserica a fost refăcută din temelii și amenajat și un cimitir. (Mihaela NICULESCU)