de Roxana NĂSTASĂ
Andrei Vicol, un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, a luat parte la o misiune în Afganistan, alături de alți 23 de jandarmi români. Vasluianul care a participat la această misiune, ce a durat aproximativ jumătate de an și s-a finalizat la sfârșitul lunii ianuarie, și-a demonstrat măiestria și curajul înfruntând nenumărate pericole, la mare depărtare de casă.
Miercuri, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o ceremonie organziată cu ocazia întoarcerii ofițerilor și subofițerilor români de pe teritoriile afgane, în cadrul căreia ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a acordat Placheta de Onoare a MAI, șefului contingentului, colonelul Robert Matei, în semn de apreciere a profesionalismului și a modului în care a coordonat, în această misiune internațională, echipa de ofițeri și subofițeri, din care a făcut parte și polițistul din Valsui, Andrei Vicol.
”Domnule colonel, ca șef de contingent, vreau să considerați această înaltă distincție ca pe o recunoaștere a muncii în echipă, a efortului comun de a duce la îndeplinire, cu onoare și patriotism, misiunea care v-a fost încredințată. Militarii de carieră știu cel mai bine că orice reușită se datorează echipei, camarazilor alături de care luptă, acelor oameni pe care te poți baza, cărora le încredințezi în orice clipă chiar viața ta pentru reușita misiunii” a subliniat vicepremierul Gabriel Oprea.
Totodată, viceprim-ministrul Gabriel Oprea i-a asigurat pe cei care au participat la misiune de sprijinul său și a subliniat că este foarte important pentru un militar care participă la astfel de misiuni să aibă garanția că drepturile sale și ale familiei sunt respectate și apărate.
”Este foarte important ca militarii aflați în misiune, pe câmpul de luptă, să aibă încrederea că în țară, familia, colegii, statul român le sunt alături, indiferent de ce s-ar întâmpla. Și am spus întotdeauna că altfel mergi, mai ales în linia întâi, în teatrele de luptă, când știi că te poți baza pe stat, în cazul nostru pe Ministerul Afacerilor Interne, pe colegi, că sunt alături de familia, de copiii tăi, inclusiv în fața sacrificiului suprem. Cred că este cel mai important lucru, acest simbol care se regăsește doar în instituțiile de forță, din domeniul securității naționale, apărare, ordine publică, siguranță națională, că noi nu lăsăm pe nimeni în urmă!” a mai spus vicepremierul Gabriel Oprea.
În cadrul ceremoniei, viceprim-ministrul Gabriel Oprea a acordat distincții pentru participarea la operații în afara teritoriului statului român pentru ofițerii și subofițerii care au participat la misiune, adăugând că, în calitate de om format în sistemul de securitate națională, înțelege că ”această meserie nu înseamnă doar ore de antrenament și misiuni zilnice, ci, în primul rând, riscuri asumate și sacrificii, la mii de kilometri de țară, departe de familie”.
Din anul 2011, 293 de jandarmi au participat în șapte misiuni de instruire și mentorat în Afganistan, de tip NATO-ISAF. Contingentul recent întors în țară a fost alcătuit din 23 de jandarmi și un polițist, care au desfășurat misiuni de instruire și pregătire a forțelor afgane.
Din acest an, misiunea coaliției internaționale de reconstrucție instituțională a statului afgan este preluată de noua operație NATO – Resolute Support Mission.