Noul episcop al Covasnei și Harghitei, Andrei Moldovan, a fost întronizat duminică în cadrul unei slujbe speciale la care au luat parte aproximativ două mii de persoane.
Liturghia a fost oficiată de 18 membri ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, și de un sobor de preoți, după care a a urmat ceremonia solemnă, în cadrul căreia s-a dat citire gramatei mitropolitane de întronizare a episcopului Andrei și i-au fost acordate acestuia toate însemnele episcopale.
După acest moment s-a dat citire unui mesaj transmis de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, care i-a transmis noului episcop al Covasnei și Harghitei că lucrarea arhierească pe care o începe este „în același timp necesară și anevoioasă”, ținând cont că Episcopia Covasnei și Harghitei se află într-o zonă a României în care românii ortodocși se află în minoritate.
Și mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, a vorbit atât la Te Deum oficiat sâmbătă seară, cât și la ceremonia de duminică de specificitatea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, care este o eparhie misionară, unde românii se află în minoritate.
„Este o eparhie misionară, o simțim noi, cu toții, când vorbim de români unde la ei acasă sunt în minoritate. Dar sunt înțelepți, sunt sârguincioși, sunt atât de iubitori de Dumnezeu încât nu au altceva de ales, nu au alte alternative. Este foarte ușor pentru cei care se află undeva unde fac ce vor ei, ce-și doresc. Aici trebuie făcut numai ceea ce trebuie, să îndeplinești numai ceea ce este necesar și cu o înțelepciune deosebită de a-ți păstra identitatea, fără să deranjezi pe altul dar de a-ți apăra identitatea și drepturile pe care le avem egale cu ale altora”, a spus mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza.
La rândul său, noul episcop al Covasnei și Harghitei, Andrei Moldovan, a afirmat că are cunoștințe despre situația clericilor și a credincioșilor din zonă, întrucât a slujit vreme de 15 ani lângă fostul ierarh al locului, arhiepiscopul Ioan.
„Având în vedere că românii sunt în minoritate în această parte de țară, crucea este destul de grea. Dar Hristos Domnul, care binecuvântează lucrarea în Sfânta Biserică și Dumnezeiescul Har, care pe cele neputincioase le întărește și pe cele cu lipsă le desăvârșește, ne va întări pe toți ca să ducem la bun sfârșit lucrările de păstrare a credinței noastre străbune și legea noastră românească”, a spus episcopul Andrei.
La ceremonia de întronizare a transmis un mesaj, prin vocea unui consilier prezidențial, și președintele României, Klaus Iohannis, care l-a felicitat pe episcopul Andrei și i-a urat succes în împlinirea slujirii la care a fost chemat.
„Domnul nostru să vă călăuzească, Sfântul Duh să vă inspire, Dumnezeu să binecuvânteze România!”, se arată în finalul mesajului transmis de președintele Iohannis. De asemenea, un mesaj de felicitare a transmis și premierul Victor Ponta, care i-a urat noul episcop „rodnică păstorire”.
La evenimentul de la Miercurea Ciuc au luat parte aproximativ două mii de persoane, credincioși din cele două județe, dar și din alte zone ale țării. Catedrala episcopală din Miercurea Ciuc a fost arhiplină iar peste o mie de persoane au ascultat slujba afară și au putut vedea ce se întâmplă în biserică întrucât ceremonia a fost transmisă pe un ecran de mari dimensiuni. Circulația pe străzile din jurul catedralei a fost blocată, pentru a permite credincioșilor să asiste la slujbă.
În ciuda temperaturilor foarte scăzute, oamenii au stat câteva ore în frig, afirmând că este o sărbătoare pentru comunitatea românească și și-au exprimat speranța că noul episcop va continua lucrarea arhiepiscopului Ioan, ales mitropolit al Banatului.
„Așteptările sunt foarte mari și sunt convins că ele vor fi împlinite cu voia lui Dumnezeu. Vrem să fie un continuator al Înalt Preasfințitului Ioan Selejan, cel care a fost omul lui Dumnezeu, pe care l-am așteptat noi și strămoșii noștri de veacuri aici și care a lăsat o zidire frumoasă atât în zidurile bisericilor, cât și în sufletele oamenilor. Înalt Preasfințitul Ioan Selejan a fost un om al păcii, a cărui ușa a fost deschisă și pentru catolici, și pentru ortodocși, și pentru români, și pentru maghiari. Și așteptăm același lucru și de la Preasfințitul Andrei și sunt convins că va fi așa”, a spus unul dintre credincioșii prezenți la eveniment.
Ceremonialul de la Miercurea Ciuc s-a terminat cu o acapă creștinească.
În ședința din 5-6 februarie 2015, Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Andrei Făgărășanul, în scaunul vacant de episcop al Episcopiei Covasnei și Harghitei cu 38 de voturi din 45 de voturi valid exprimate.
Scaunul episcopal de la Miercurea Ciuc a rămas vacant în urma alegerii arhiepiscopului onorific Ioan Selejan în funcția de arhiepiscop al Timișoarei și mitropolit al Banatului.
Sursa: agerpres.ro