de Marian MOCANU
Cu foarte mare întârziere, s-a reușit distribuirea ajutoarelor alimentare destinate persoanelor defavorizate social, ultimele 38 de comune primind cantitățile de alimente necesare. Noile modificări legislative nu au reușit decât să creeze haos, în sensul că, unele comune au primit mai multe pachete decât era necesar, în timp ce în altele numărul a fost total insuficient.
Hotărârea de Guvern pentru implementarea Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate a fost adoptată încă din data de 17 septembrie, cu toate acestea ultimele cantități de alimente au ajuns în județul Vaslui abia în luna februarie. Este vorba de comunele arsura, Banca, Bălteni, Bogdănești, Bogdănița, Bunești-Avrești, Ciocani, Coroiești, Costești, Cozmești, Dănești, Delești, Dimitrie Cantemir, deargomirești, Drînceni, Duda Epureni, Dumești, Ferești, Fruntișeni, Grivița. Hoceni, Ibănești, Ivești, Laza, Muntenii de Jos, Pădureni, Pogonești, Poienești, Pușcași. Rafaila, Rebricea, Roșiești, Ștefan cel Mare, Tutova, Vetrișoaia, Viișoara, Vulturești, Zăpodeni și orașul Negrești.
Nu există nicio logică pentru felul în care s-a făcut distribuirea acestor ajutoare alimentare, nici alfabetică, nici în funcție de numărul de beneficiari și nici măcar politică, dat fiind că, printre comunele lăsate la sfârșit sunt și dintre cele cu scoruri electorale foarte bune pentru partidul de guvernământ, cum este cazul comunelor Ștefan cel Mare sau Hoceni.
Acest program a fost întârziat din cauza noilor reglementări legale, prin care atît stabilirea beneficiarilor, cât și distribuția către fiecare unitate administrativ-teritorială (UAT) au fost luate din sarcina consiliilor județene și s-a făcut de la nivel central. Astfel, listele de beneficiari au fost întocmite la nivelul Ministerului Muncii, conform datelor din teritoriu, de distribuirea tichetelor valorice s-a ocupat Ministerul de Interne, iar asigurarea fondurilor necesare, organizarea liciutațiilor și distribuția în teritoriu a alimentelor a căzaut în sarcine Ministerului Dezvoltării Regionale.
Pe lângă întârzierea foarte mare cu care s-a derulat programul în anul 2014, dat fiind faptul că în anii trecuți distribuirea alimentelor era aproape încheiată la mijlocul lunii decembrie, a avut de suferit și alocarea cantităților necesare fiecărei UAT în parte. Astfel, conform unei situații existente la nivelul Instituției Prefectului Județului Vaslui, la sfârșitul termenului limită de distribuire a ajutoarelor alimentare, cel puțin pentru UAT-urile prinse în prima tranșă, mai multe comune s-au pomenit cu surplusuri, în timp ce în altele ar mai fi nevoie de pachete destinate persoanelor defavorizate.
Astfel municipiul Huși a rămas pe stoc cu 1.814 pachete alimente, Băcani cu 274 bucăți, Bogdana – 254, Deleni – 84 pachete, Lipovăț – 590 pachete, Puiești 142, iar Stănilești a primit cu 650 pachete alimente în plus, în timp ce la Todirești s-au primit cu 366 pachete mai mult decât necesarul, la Miclești cu 335 pachete, iar la Vutcani cu 138 pachete de ajutoare alimentare, toate acestea urmând a fi redistribuite în teritoriu.
„S-au primit mai multe pachete decât necesarul, toți cei care aveau dreptul, incluisv pe listele suplimentare, s-au prezentat pentru a-și ridica ajutoarele alimentare. Noi am anunțat Prefectura că am rămas cu surplus și, în cazul în care se va cere acest lucru, le vom pune la dispoziția comunelor care au nevoie”, a declarat Dorul Ineluș Agafiței, primarul comunei Miclești
Primarul de Crețești, Gigel Gălățanu, ne-a declarat: „Noi am finalizat acțiunea de distribuire a ajutoarelor alimentare și nu am mai rămas cu pachete nedistribuite. Totuși, nu văd de ce, în acest an, listele au fost făcute de cei de la București? Știu ei mai bine decât noi, cei din teritoriu, care sunt persoanele aflate în nevoie? Sunt persoane în comună care nu au nici un venit, dar pentru că nu sunt trecuți ca șomeri sau la 416, nu au beneficiat de aceste ajutoare”.
În același timp, alte comune, cum este Pușcașul, ar mai avea nevoie de suplimentarea cu 800 pachete de ajutoare alimentare, numărul celor primite fiind total insuficient.
„Se caută stabilirea unor relații ca primăriile cu surplus de alimente să le trimită către alte primării cât mai apropiate, dat fiind că cheltuielile de transport vor cade în sarcina ultimelor”, spun reprezentanții Prefecturii Vaslui.
La nivelul Instituției Prefectului nu există nicio situație cu numărul total de beneficiari ai programului POAD 2014, ci doar a numărului total de pachete care au fost distribuite în județ și, după finalizarea acțiunii, a numărului de pachete rămase nedistribuite.
Punând la socoteală faptul că tichetele valorice au fost distribuite prin Poștă, direct destinatarului, în multe cazuri, aceștia nefiind găsiți la domiciliu, fie pentru că aveau probleme medicale, fie pentru că locuiau la alte adrse decît cele de domiciliu, de exemplu la copii sau rude, în aceste condiții nu este de mirare că sunt foarte multe cazuri în care potențiali beneficiari, care se încadrau în condițiile legale, au rămas fără ajutoare alimentare, lucru care nu se întâmpla anii trecuți, când întocmirea listelor de beneficiari cădea în sarcina Consiliului Județean și a primăriilor.
Anul trecut, de aceste ajutoare alimentare acordate de Uniunea Europeană persoanelor defavorizate social au beneficiat aproape o cincime din populația județului Vaslui, circa 80.000 de persoane. Între aceștia s-au numărat peste 33.500 beneficiari ai venitului minim garantat conform Legii 416/2001, șomeri aflați în plată sau neidemnizați, ori aproape 29.000 pensionari cu o pensie mai mică de 400 lei lunar, dar și peste 10 mii persoane încadrate în gradul I sau II de handicap.