Est News

Spitalele, luate cu asalt

de Mihaela NICULESCU și Roxana NĂSTASĂ

Spitalele din județ sunt luate cu asalt de pacienți cu viroze respiratorii. Secția de Boli Infecțioase de la Spitalul „Elena Beldiman” Bârlad este supraaglomerată. Și gripa își face simțită prezența în județ. După ce, săptămâna trecută, au fost confirmate două cazuri, săptămâna aceasta au mai apărut alte două suspiciuni. Pentru a se confirma dacă este sau nu vorba despre virusul gripal, probele urmează să fie trimise spre analiză la Institutul „Cantacuzino” din București.

Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad se confruntă cu o aglomerație de pacienți, ca urmare a creșterii numărului de viroze și al complicațiilor acestora în rândul persoanelor cu afecțiuni cronice. Secția de Boli infecțioase este super-aglomerată, semn că virozele sunt în toi.

„Este o perioadă destul de delicată pentru cei care lucrează în colectivități mari, dar și pentru cei cu un organism tarat, cu boli cronice, care prezintă un risc crescut îmbolnăvire. Circulă tot felul de virusuri, gripale și digestive, așa că trebuie multă precauție”, a declarat dr. Gabriela Daniș, director medical al Spitalului de Urgență „Elena Beldiman”.

Gabriela Daniș nu a negat că dacă numărul pacienților cu viroze va crește, accesul în unele secții precum Boli infecțioase, Pneumologie, Medicină internă, Cardiologie și Pediatrie va fi restricționat și în funcție de evoluție, spitalul ar putea intra în carantină. Medicii infecționiști fac apel la populație să fie atentă la regulile de igienă și la primele simptome ale bolii să apeleze la medicul de familie, sau, după caz, la medicul specialist. Automedicația este total contraindicată, în schimb, se recomandă protejarea celor din jur pentru a nu contracta virusul. Izolarea la domiciliu este o măsură prioritară care ar putea reduce semnificativ răspândirea virozelor și a gripei.

Încă două suspiciuni de gripă

Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Vaslui, au mai apărut doi pacienți cu suspiciune de gripă.

„Au mai apărut doi pacienți. Este vorba de două pesoane de sex feminin din mediul urban, una în vârstă de 62 de ani, alta de 57 de ani. Probele urmează să fie trimise la București pentru a vedea dacă se confirmă sau nu virusul gripal” a declarat Mihaela Topliceanu, purtător de cuvânt al DSP Vaslui.

Aceste suspiciuni vin după ce alte două cazuri au fost confirmate, o femeie de 25 de ani din mediul rural și una de 41 de ani din municipiul Bârlad contactând virusul gripal.

Din păcate, multe persoane nu merg nici la medicul de familie, nici la spital, nici nu se vaccinează antigripal, preferând automedicația, iar dacă se întâmplă să se vindece, cazul de gripă rămâne necunoscut.

Perioada de incubație a virusului, până la apriția simptomelor de gripă este de 1-3 zile. Debutul gripei este brusc, cu febră de 38-41 de grade Celsius, frisoane, cefalee, dureri musculare, tuse și dureri în gât. Apar apoi fotofobia, astenia, nasul înfundat și inapetența. În cazul unei gripe necomplicate, pacientul își revine într-o săptămână. În cazul unui tratament necorespunzător, apar complicațiile: pneumonia virală, agravarea bolilor cardiovasculare, renale și pulmonare, otitele și sinuzitele. Gripa nu se tratează cu antibiotie, numai complicațiile sale bacteriene.

Exit mobile version