de Marian MOCANU
După ce, pe 11 februarie, judecătorii Tribunalului Vaslui au decis ca doctorițele Simona Botez și Doina Andrei să fie cercetate în libertate, sub control judiciar, în ciuda faptului că erau acuzate de mai multe infracțiuni de luare de mită, avorturi ilegale și fals, magistrații Curții de Apel Iași au admis contestația procurorilor DNA și au dispus arestarea lor preventivă. Doina Andrei făcuse la rându-i contestație împotriva deciziei judecătorilor de a-i interzice dreptul de liberă practică în profesia de medic, contestație evident respinsă de judecători. În această seară, cele două doctorițe au fost deja conduse la arestul Inspectorarului de Poliție al Județului Vaslui, unde vor rămâne cel puțin în următoarele 30 zile.
Sistemul juridic a intrat în normalitate după ce judecătorii Curții de Apel Iași au admis contestația procurorilor DNA și au decis, ieri, arestarea preventivă a medicilor ginecologi Doina Andrei și Simona Botez, acuzate de luare de mită, acte medicale ilegale și fals intelectual.
Acum o săptămână, judecătorul de drepturi și libertăți ai Tribunalului Vaslui respinsese cererea de arestare preventivă a doctorițelor Doina Andrei și Simona Botez, în ciuda capetelor de acuzare grave și a faptului că procurorii DNA încercau să demaște corupția din sistemul sanitar, inculparea celor șase cadre medicale implicate în dosar urmând a fi un prim pas în acest sens.
În motivarea încheierii ședinței de judecată, magistrații vasluieni au aruncat o parte din vină pe pacienții care dau mită, arătând astfel o mare indulgență medicilor care pretindeau bani pentru ca să-și facă datoria, ba mai mult, pacienți cu declarații la dosar ar fi avut inițiativa de a da mită sume de bani, nefiind vorba de faptul că inculpatele ar fi pretins bani.
„În mod corect a reținut procurorul gravitatea ridicată a faptelor de care sunt acuzate inculpatele, fenomenul corupției în România fiind foarte înrădăcinat în conștiința socială și afectând buna funcționare a instituțiilor statului, acest flagel fiind conform datelor oficiale prezent foarte profund și în sistemul sanitar. Totuși, contextul economic și social actual, amploarea corupției în țara noastră și mediatizarea dosarelor de mare corupție nu justifică în sine o măsură preventivă privativă de libertate a celor bănuiți de fapte de corupțieie fără o analiză concretă și profundă a circumstanțelor cauzei și a împrejurărilor comiterii presupuselor fapte, precum și a probelor pe care se întemeiază acuzațiile. Cu privire la unele fapte, se observă că pacienții sau persoanele apropiate acestora care pretind că au dat mită inculpatelor au reclamat acest lucru după circa un an de la data faptelor. Fără a considera acest lucru ca o scuză pentru pretinsele fapte de corupție imputate inculpatelor, nu trebuie minimalizată nici contribuția pe care o au persoanele care dau mită la încurajarea acestui fenomen, de multe ori pacienții care oferă mită urmărind să beneficieze de un regim preferențial în raport cu alți pacienți sau de acte medicale nelegale. Multe din aceste persoane au o contribuție semnificativă la amplificarea corupției, ele fiind cele care au inițiativa oferirii mitei și care nu denunță organelor competente faptele de corupție care îi privesc”, se arăta în motivarea judecătorilor pentru refuzarea cererii de arestare preventivă a celor două doctorițe.
Fapte și acuzații
Pe data de 9 februarie, în urma unui flagrant organizat de procurorii DNA la cabinetele din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, trei doctori, Doina Andrei, Simona Botez și Adrian Tănăsescu au fost ridicați de procurorii DNA fiind acuzați de fapte de corupție. Ancheta procurorilor s-a declanșat în momentul în care o pacientă a sunat pe data de 2 februarie la Linia Tel Verde Anticorupție anunțând că doctorița Simona Botez i-a solicitat 1.500 de lei pentru a-i realiza o întrerupere de sarcină.
Câteva zile mai târziu, procurorii i-au organizat doctoriței un flagrant, folosind un ofițer sub acoperire, care i-a oferit medicului Botez aceeași sumă, de 1.500 lei, bani marcați care au fost descoperiți ulterior la percheziția efectuată de anchetatori. În cazul doctoriței Andrei, la perchezițiile făcute atât la domiciliu cât și asupra ei nu au fost descoperite sume de bani pentru care să nu aibă justificare, aceasta aflând că procurorii sunt în spital, trimițând o asistentă să taie chitanțe pentru două operații neefectuate, pentru motivarea sumelor de bani găsite asupra ei. Același lucru se pare că l-a încercat și doctorița Botez, însă fără succes.
La dosarul care se pare că este instrumentat de mai bine de un an se mai află mai multe interceptări telefonice dar și declarații ale pacienților, din care rezultă faptul că cei trei medici făcuseră o practică din a cere bani pacienților pentru a avea parte de actul medical pe care erau obligați să-l presteze. Medicul ginecolog Doina Andrei este cercetat pentru mai multe infracțiuni, respectiv luare de mită – opt capete de acuzare, întreruperi ilegale de sarcină și fals intelectual, ultima infracțiune referindu-se la internări fictive de pacienți.
La rândul ei, medicul Simona Botez are cinci capete de acuzare pentru luare de mită, una pentru întrerupere ilegală de sarcină și una pentru fals intelectual, pe când dr. Adrian Tănăsescu, cercetat în libertate, este acuzat de luare de mită și favorizarea infractorului.
Sentința de arestare preventivă luată de judecătorii ieșeni împotriva doctorițelor Botez și Andrei a fost pusă în aplicare imediat, acestea predându-se ieri după-amiază la arestul IPJ Vaslui, unde vor rămâne cel puțin în următoarele 30 zile.