de Marian MOCANU
Noi acuzații ies la iveală în cazul medicilor ginecologi de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui cercetați pentru fapte de corupție. Simona Botez ar fi eliberat o adeverință falsă iubitei fiului ei, o avocată din Iași, pentru ca aceasta să poată contesta o amendă primită pentru că nu a fost prezentă la un proces. Alți pacienți anchetați de procurorii DNA reclamă că le-au fost ascultate telefoanele personale fără a fi înștiințați de acest lucru.
În afara capetelor de acuzare pentru luare de mită susținute la dosar de declarațiile unor pacienți care au fost forțați să dea bani pentru a beneficia de servicii medicale, ori de o atenție sporită din partea dctorilor în cauză, cele două doctorițe, Simona Botez și Doina Andrei sunt acuzate și de fals intelectual, acestea încercând să acopere mita primită în ziua în care procurorii au organizat flagrantul cu chitanțe tăiate ad-hoc, pentru operații neefectuate.
Conform anchetatorilor, se pare că cele două doctorițe, la fel ca mulți alți colegi, își făcuseră un obicei în a libera documente medicale fără acoperire unor persoane care aveau nevoie de concedii medicale.
Astfel, dr. Simona Botez a ajutat o apropiată a fiului ei, avocată în Iași, pentru a scăpa de plata unei amenzi aplicate de un judecător pentru faptul că nu s-a prezentat la un proces. În acest sens, doctorița i-a eliberat avocatei o adeverință din care rezultă că avocata ar fi fost la un control ginecologic chiar în ziua în care ar fi trebuit să fie prezentă la instanța de judecată, pe baza acestui document medical avocata contestând sancțiunea primită.
„Se observă ușurința cu care medicul acceptă această situație, dând curs de îndată solicitării avocatului și efectuând demersurile necesare introducerii într-o procedură medicală declanșată de un diagnostic inventat, în vederea emiterii documentelor medicale. Esențial în ceea ce priveste falsul comis de inculpata Botez Simona nu este doar diagnosticul, ci atestarea nereală că ar fi consultat-o în cadrul Spitalului de Urgență Vaslui pe A., în data de 27.10.2014, în baza acestei atestări nereale avocatul în cauză fiind scutit de instanța de judecată de la plata unei amenzi pe deplin justificate”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.
În afara falsului, principala acuzație adusă medicilor inculpați în acest dosar este cea de luare de mită, Doina Andrei având opt capete de acuzare de acest fel, Simona Botez cinci capete de acuzare, iar medicul Adrian Tănăsescu patru.
La saloanele și cabinetele acestor medici, deja se știa printre bolnavi sumele ce trebuie date pentru rezolvarea unor probleme medicale: câteva sute de lei pentru un avort, ori peste o mie de lei pentru monitorizarea unei sarcini și chiar mai mult în cazul în care era vorba de operații de cezariană, extirparea de chisturi ovariene sau chiar cancer. Marea parte a banilor ajungeau în buzunarele medicilor, doar o parte fiind destinată asistentelor și doar în cazul în care acestea asistau la operații.
Ancheta în cazul medicilor șpăgari, mai veche de un an
Din câte se pare, primul care a intrat în colimatorul procurorilor DNA a fost medicul Adrian Tănăsescu, dosarul acestuia începând să fie instrumentat cu mai bine de un an în urmă, atunci când au și fost chemați la audieri atât doctorul ginecolog, cât și mai mulți pacienți.
Nu este exclus ca, în căutarea de probe pentru probarea acuzațiilor în cazul lui Tănăsescu, ancheta să se fi extins și asupra altor medici ai Spitalului Județean Vaslui, culminând cu organizarea flagrantului în cazul doctoriței Botez și percheziționarea cabinetului Doinei Andrei.
De altfel, la dosar se află mai multe înregistrări anterioare plângerii făcută la începutul lunii februarie de pacienta care a anunțat că doctorița Botez i-ar fi solicitat 1.500 lei pentru o întrerupere de sarcină. Una din pacientele doctorului Tănăsescu, operată de acesta de cancer uterin, chiar dacă a avut doar cuvinte de laudă cu privire la profesionalismul medicului vasluian, a recunoscut că a plătit o sumă importantă de bani „…pentru ca totul să decurgă bine. Nu regret, am văzut femei operate pe bani grei de doctori din București, din clinici particulare, și pot spune că nu se compară, sunt foarte mulțumită. Am dat cît trebuia să dau, m-am împrumutat de la rude și prieteni, dar am scăpat de necaz”.
Nu la mult timp după operație, în urmă cu circa un an, femeia s-a trezit chemată la DNA Iași pentru a da declarații în legătură cu sumele date doctorului Tănăsescu.
„Nu am fost singura chemată la audieri, erau și alte persoane. Ce m-a mirat foarte tare a fost faptul că procurorii mi-au arătat transcrierile convorbirilor telefonice din perioada în care am fost operată, dar nu cele cu doctorul Tănăsescu, cu care dealtfel nici nu am vorbit la telefon, ci convorbirile cu membrii familiei și cu prietenii. Anchetatorii știau exact câți bani am împrumutat și pentru ce, adică pentru operație”, povestea respectiva pacientă.
Femeia era nedumerită de faptul că i-a fost ascultat telefonul, în condițiile în care nu era subiectul vreunui dosar de corupție.
„Înțeleg să fie ascultat telefonul acuzatului, adică al doctorului, dar de ce și al meu personal, care am fost doar pacient? Și de unde au avut procurorii numele, doar din fișele medicale, care ar trebui să fie confidențiale. Atunci, unde mai este secretul medical? Mâine poimâine mă pot pomeni chemată să depun mărturie și să spun public ce boli am avut, ce tratament am urmat…”, se revolta femeia, care ne-a declarat aceste lucruri sub protecția anonimatului.