Est News

Porumboiu, de la legendă la decădere

de Marian MOCANU

Imperiul financiar clădit de Adrian Porumboiu se clatină serios, firmele sale fiind obiectul mai multor acțiuni în instanță pentru neplata datoriilor către stat și bugetul local. Deja, Ulvas SA este sub sechestru judiciar cerut de o firmă argeșeană, iar o primă licitație pentru vânzarea unor utilaje agricole și vehicole aparținând altor firme din grup în contul datoriilor către stat a fost deja organizată, la inițiativa Fiscului. Cu toate acestea, Adrian Porumboiu rămâne optimist cu privire la viitorul societăților sale, considerând problemele din ultima vreme drept niște evenimente inerente în dezvoltarea oricărei firme mari.

Adrian Porumboiu este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din România, nu doar datorită activității sale din domeniul fotbalului, ca jucător sau arbitru federal, ori finanțator al echipei de fotbal Sporting Club Vaslui, cât, mai ales, ca om de afaceri în domeniul agricol.

În anul 2013, omul de afaceri era pe locul al V-lea într-un top național al celor mai bogați români, cu o avere estimată la 180 – 190 milioane euro, după ce, cu un an înainte, ocupa locul XXII în top 100. În același timp, în topul celor mai bogați fermieri, Adrian Porumboiu ocupa, în 2013, poziția a treia, afacerea sa, din domeniile agricultură, industrie alimentară, turism dar și comerț sau construcții, aducându-i annual venituri estimate atunci la circa 200 milioane de euro, cu o rată de profitabilitate de 5%.

Cariera sportivă

Născut pe data de 27 septembrie 1950, la Buzău, Adrian Porumboiu a jucat la echipa de juniori și tineret a FC Argeș Pitești și, în anii 70, la Viitorul Vaslui. În anul 1976, a îmbrățișat cariera de arbitru, din 1984 arbitrând meciuri în Divizia A, iar în 1986 a devenit arbitru internațional FIFA.

A renunțat la arbitraj în 1997, iar în 1998 conduce Comisia de disciplină și judecată a arbitrilor din FRF, funcție pe care a deținut-o până la sfârșitul anului 1999, an din care se dedică exclusiv afacerilor, pentru ca, ulterior, să finanțeze echipa de fotbal Sporting Club Vaslui, care a avut un parcurs meteoric pe scena fotbalului românesc, după o ascensiune fulminantă, culminată cu titlul de vicecampionă a României, la mai puțin de un an echipa ajungând la desființare.

Adrian Porumboiu, omul de afaceri

Economist de profesie, Adrian Porumboiu a speculat oportunitățile ivite după Revoluție, intrarea în lumea afacerilor făcându-se prin cumpărarea hotelului Racova. După ce a părăsit definitiv lumea sportului, începând din 1999, Porumboiu s-a dedicat construirii unui adevărat imperiu financiar în domeniul agriculturii, înființând societatea Comcereal SA, luând în arendă sau achiziționând terenuri din județul Vaslui. Odată cu dezvoltarea afacerii, și lărgirea pieței de desfacere, grupul de firme înființat de el s-a extins, prin achiziționarea mai multor fabrici atât din județul Vaslui, cât și din alte zone ale Moldovei, cum ar fi Ilvas (în domeniul industriei laptelui), fabrica de ulei Ulvas SA, ori, în industria morăritului – Mopan SA, care include șapte fabrici de pâine și produse de panificație în județul Suceava, ulterior înființând și două fabrici noi de pâine la Vaslui.

Cele trei firme agricole, Comcereal Vaslui, Agrocomplex Bârlad și R-Agro Fălciu aveau în exploatare zeci de mii de hectare de teren, o parte a producției fiind destinată fabricilor din grupul de firme Racova – ComAgro – Pan, controlat de omul de afaceri vasluian.

În momentul de maxim succes, firmele lui Adrian Porumboiu cuprindeau circa 54.000 de hectare de teren agricol, jumătate în proprietate, jumătate în arendă, care erau lucrate cu utilaje agricole de ultimă generație, silozuri cu o capacitate de 300.000 tone, o fabrică de ulei, una de biodiesel, trei mori, nouă fabrici de pâine, două ferme de vaci, o fabrică de procesare a laptelui și circa 300 de magazine proprii, afacerea fiind estimată la peste 120 milioane euro, asta în afara altor afaceri, atât din domeniul turismului, dar și a sportului.

Declinul imperiului Porumboiu?

Multă vreme, Adrian Porumboiu a fost considerat cel mai important om de afaceri din județ, atât ca potență financiară cât, mai ales, a numărului de vasluieni – peste 6.000 – care își câștigau traiul muncind la firmele sale.

După mai bine de zece ani de creștere economică, firmele omului de afaceri Adrian Porumboiu au început să cunoască și declinul. Criza economică, concretizată atât prin scăderea puterii de cumpărare a românilor, cât și prin înăsprirea condițiilor de acordare a creditelor, a fost un prim factor, însoțit și de modificările fiscale apărute în ultimii ani, care au avut efecte asupra întregului mediu de afaceri. Acestea au fost completate de condițiile meteorologice nefavorabile din ultimii ani: seceta pedologică care a afectat culturile agricole, înghețul care a distrus culturile de rapiță, care aveau un rol important în afacerile lui Adrian Porumboiu, firmele sale având contracte ferme pentru livrarea de ulei de rapiță pe piețele externe.

Un alt factor important în problemele firmelor agricole îl constituie apariția concurenței în județul Vaslui, reprezentată în special de societăți agricole cu capital german, turc sau italian, care au căutat să ia în arendă teren agricol aflat până atunci în folosința firmelor lui Adrian Porumboiu, Comcereal Vaslui, Agrocomplex Bârlad sau R-Agro Fălciu, firme străine care oferau condiții mai avantajoase arendașilor.

Primul semnal oficial al declinului l-a constituit aprobarea, în septembrie 2014, de către judecătorii bucureșteni, a cererii formulată de una dintre cele mai mari companii de pe piața cerealelor, Granaco KFT, de executare silită a fabricii de ulei Ulerom SA și conturilor lui Adrian Porumboiu, asta după ce omul de afaceri încercase să vândă, cu câteva luni mai devreme, fabrica pentru doar 32 milioane euro, sumă care abia acoperă impozitele anuale la bugetul de stat.

Au urmat mai multe procese pe rolul Tribunalului Vaslui, prin care se cerea, de către diverși creditori, inclusiv de către Finanțele Publice, lichidarea judiciară ori intrarea în insolvență a firmelor aparținând grupului Racova – ComAgro – Pan. O parte dintre procese s-au finalizat cu decizii în defavoarea omului de afaceri, astfel că s-a început executarea silită, un prim pas fiind făcut chiar ieri, când mai multe utilaje, în valoare de peste 1,2 milioane euro au fost scoase la licitație de către Administrația Finanțelor Publice Vaslui. Bunurile au fost scoase la licitație în contul unor datorii pe care Comprest SA, una dintre firmele lui Adrian Porumboiu le are la bugetul de stat. Societatea a beneficiat, începând cu anul 2011, de eșalonări și amânări la plata taxelor și impozitelor însă, pentru că nu au fost respectate termenele de plată, ratele lunare ridicându-se la circa 40.000 lei, aceste facilități au fost pierdute. Pentru a beneficia de eșalonări, au fost puse drept garanție 97 utilaje agricole, industriale dar și autoturisme aparținând altor societăți din grupul de firme, bunuri care au fost scoase la vânzare prin licitație la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui.

Porumboiu e optimist

Cu toate acestea, omul de afaceri Adrian Porumboiu rămâne optimist cu privire la viitorul afacerilor sale.

„Grupul de firme pe care îl dețin a contribuit în ultimii ani cu peste 350 de milioane de euro la bugetul de stat. Acum, am pierdut o eșalonare și s-au repezit să scoată bunuri la licitație. Toate firmele românești trec printr-o astfel de criză financiară care, bine gestionată, poate aduce chiar un impuls dezvoltării afacerilor. Cu toate problemele și zvonurile vehiculate, lucrurile sunt spre îndreptare, firmele funcționează, chiar dacă nu la parametrii pe care i-am dori, dar același lucru se întâmplă cu 85% din firmele românești în acest moment. Cât privește licitația de ieri, asta este, o parte din utilaje s-au vândut, restul le vom recupera, se vor plăti banii la stat și totul sperăm că va decurge normal. Cred că este o perioadă inerentă în activitatea oricărei firme mari ca, la un moment dat, să se confrunte cu anumiți factori, dar cred că, gestionând bine toate resursele, vom depăși acel moment”, a declarat pentru Est News Adrian Porumboiu.

Review Overview

User Rating: 4.9 ( 1 votes)
Exit mobile version