de Roxana NĂSTASĂ
Astăzi se dă startul simulărilor pentru Evaluarea Națională. Elevii de clasa a VIII-a își vor verifica azi nivelul de cunoștințe la Limba și Literatura Română, mâine la matematică și miercuri la Limba și Literatura maternă. Totodată, cu ajutorul acestor simulări, ei se vor familiariza cu rigorile unui examen național. Notele obținute nu vor fi trecute în catalog, dar rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. Rezultatele simulărilor vor fi afișate pe 6 martie, moment în care elevii vor vedea cât de pregătiți sunt pentru acest examen important.
Calendar Evaluare Națională 2015
22 iunie 2015 – Limba și literatura română – proba scrisă
23 iunie 2015 – Limba și literatura maternă – proba scrisă
24 iunie 2015 – Matematică – proba scrisă
26 iunie 2015 – Afișarea rezultatelor (până la ora 16.00)
30 iunie 2015 – Afișarea rezultatelor finale după contestații
3 iulie 2015 – Afișarea, în fiecare școală gimnazială, a listei candidaților la liceu, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere
3 – 7 iulie 2015 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor.
14 iulie 2015 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2015 – 2016
15 iulie 2015 – Afișarea în școlile gimnaziale a rezultatelor/a listelor cu absolvenții repartizați proveniți din școlile respective și a listei cu locurile neocupate în liceele din județ. Afișarea de către liceu a listei candidaților repartizați în acea unitate.
16 iulie – 24 iulie 2015 – Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați